Proiectul de interzicere a extracţiei gazelor de şist, respins

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Senat

Proiectul de interzicere a extracţiei gazelor de şist, respins

Politică 22 Iunie 2012 / 00:00 430 accesări

Senatul a respins cu 11 voturi pentru, 53 împotrivă, nouă abţineri iniţiativa legislativă a zece parlamentari prin care este interzisă extragerea de hidrocarburi lichide şi gazoase prin fracturare hidraulică, procedeu folosit în special pentru exploatarea gazelor neconvenţionale, din şisturi bituminoase. Proiectul de lege prevede că \"explorarea şi exploatarea de hidrocarburi lichide sau gazoase prin foraje urmate de fracturarea (fisurarea) hidraulică a rocilor sunt interzise pe teritoriul naţional al României, inclusiv pe platforma continentală a României\". De asemenea, proiectul de act normativ prevede ca toţi titularii de acorduri petroliere care vizează astfel de hidrocarburi să precizeze, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, metodele prin care vor realiza explorarea şi exploatarea. Autoritatea competentă, adică Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, va publica aceste rapoarte în Monitorul Oficial în termen de 30 de zile. Cei care nu respectă aceste prevederi vor fi pedepsiţi cu trei ani de închisoare şi o amendă de 500 de milioane de lei. În expunerea de motive, iniţiatorii arată că metoda de explorare şi extracţie prin fractuare hidraulică s-a dovedit periculoasă pentru mediu şi a fost interzisă în mai multe ţări din Europa, precum şi în 18 state din SUA. (A.M.)

Taguri articol


12