Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, ieri, că proiectul de lege privind pensiile militare a fost finalizat, urmând a fi trimis la Ministerul Muncii, MAI şi celelalte ministere care au pensionari din fostul sistem militar. „Rezolvarea problemelor pensiilor în sistemul militar se poate face doar printr-o nouă lege. Proiectul de lege este finalizat, o să îl înaintez la Ministerul Muncii şi la celelalte ministere care au pensionari din fostul sistem militar, astfel încât să se revină la normalitate. Prin legea privind pensionarea unică s-a bulversat acest sistem, au fost create discriminări, la unii au scăzut, la alţii au crescut. Când am venit la minister am găsit mii de dosare încă neprocesate şi le-am adus la zi, le-am finalizat, am găsit 28.000 de contestaţii. Înainte se rezolvau patru contestaţii pe zi, acum se rezolvă în jur de 100 pe zi, dar indiferent câte artificii am crea legat de pensiile militarilor, problema nu se rezolvă decât printr-o lege care să privească exact pensiile celor care provin din sistemul de apărare. Atunci când s-a trecut de la legea privind pensiile militare la această lege, cheltuielile MApN au crescut cu peste 500 de milioane. O revenire la normalitate este urgentă şi nu se poate face decât printr-o nouă lege“, a spus Mircea Duşa. Ministrul Apărării a adăugat că noua lege poate fi adoptată şi prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, însă el îşi doreşte ca după ce va fi discutată cu rezerviştii şi sindicatele militarilor să fie dezbătută şi în Parlament.
SOLUŢII ÎN AŞTEPTARE Premierul Victor Ponta a declarat că aşteaptă de la ministrul de Finanţe Daniel Chiţoiu o soluţie în privinţa banilor pentru pensiile militarilor, după ce PNL a anunţat că nu mai e de acord cu taxarea salariilor bugetarilor de peste 4.000 lei, banii strânşi astfel fiind necesari pentru aceste pensii. „A fost o idee absolut convenită în cadrul USL în luna ianuarie. Am prezentat-o celor de la FMI ca o măsură de obţinere a unor venituri exact în contextul în care căutăm venituri pentru pensionarii militari, cei 15.000, şi cei de la FMI au zis «bun şi le daţi banii, influenţa anuală este undeva la 100-110 milioane de lei, de unde îi obţineţi?» Având acord în cadrul USL, am zis că îi obţinem din această taxă tot de la bugetarii care au salarii foarte mari. Acum, dacă nu mai sunt de acord liberalii, trebuie să căutăm în altă parte cele 110 milioane pentru a-i da la militari aşa cum am promis“, a spus Victor Ponta.