Proiectul legii educaţiei, înaintat pentru aprobare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiectul legii educaţiei, înaintat pentru aprobare

Social 12 Aprilie 2010 / 00:00 483 accesări

Proiectului legii educaţiei va fi discutat din nou în Guvern astăzi, într-o şedinţă specială, pentru a ajunge cât mai repede în Parlament, după ce conducerea Ministerului Educaţiei a organizat mai multe dezbateri publice privind actul normativ, în majoritatea dintre acestea fiind cerută prelungirea discuţiilor. Iniţial, Ministerul Educaţiei a anunţat că dezbaterile publice vor dura numai două săptămâni, fapt care a stârnit mai multe valuri de nemulţumiri, întrucât discuţiile pe marginea actelor normative durează, potrivi legii o lună, după cum au sesizat sindicatele din învăţământ. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a spus însă că este vorba de un act normativ vechi şi nu unul nou, necunoscut, astfel că a rămas ferm cu privire la termenul de două săptămâni. Într-un final, dezbaterile au fost prelungite. Principalele modificări propuse prin proiectul de lege vizează introducerea obligativităţii învăţământului până la vârsta de 16 ani şi a claselor pregătitoare, dar şi introducerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial. Ministrul Educaţiei a mai vorbit şi despre modernizarea programei şcolare, precizând că aceasta trebuie să fie corelată cu procedurile de evaluare şi introdusă în sistem doar atunci când cadrele didactice vor fi pregătite. Daniel Funeriu a declarat, în repetate rânduri, că proiectul de lege are ca scop oferirea unui învăţământ de calitate, iar acest lucru nu poate fi făcut fără implicarea autorităţilor locale, fără formarea profesională a cadrelor didactice şi fără acordarea unor salarii decente profesorilor. În ciuda declaraţiilor populiste ale ministrului Educaţiei privind acordarea de salarii decente cadrelor didactice, legea salarizării unice a redus salariile dascălilor chiar şi cu 30%, iar în unele judeţe, profesorii nu şi-au primit banii pentru munca depusă.



12