Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) solicită ministrului Cătălin Predoiu să avizeze negativ proiectul legii pensiilor în forma actuală, pe motiv că documentul încalcă mai multe principii constituţionale şi reguli de tehnică legislativă. „Adoptarea şi punerea în aplicare a acestui proiect de lege ar conduce la perturbarea întregii societăţii româneşti, nemulţumirile cetăţenilor vizaţi de acest act normativ, făcute deja publice, urmând să îmbrace forma acţiunilor în justiţie, ceea ce va conduce la un val de procese, cu consecinţe grave atât pentru justiţiabili, cât şi pentru instanţele de judecată, iar în final, pentru statul român, care va trebui să suporte financiar eventualele despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin această lege”, spune UNJR într-un comunicat de presă. Acest proiect este contestat şi de liderul Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru, care susţine că proiectului unic de pensii îi lipsesc reguli de bază în actul normativ, care, în opinia sa, este o bulversare juridică a unor principii simple de drept. Amintim că proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale la data de 26 ianuarie 2010, cu precizarea că până la data de 5 februarie 2010 pot fi trimise sugestii şi propuneri asupra textului acestuia.