Guvernul va aproba Legea Sănătăţii după ce va primi punctele de vedere de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE). Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a afirmat că proiectul de lege a fost dezbătut în primă lectură în şedinţa de Guvern de luni. Începând de ieri, proiectul Legii Sănătăţii este postat, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătăţii. „După ce primim şi punctele de vedere formulate de instituţiile financiare internaţionale, legea va fi trecută din nou prin Guvern şi apoi supusă dezbaterii publice şi transmisă Parlamentului”, a precizat Cepoi. Potrivit acestuia, capitolul referitor la urgenţe rămâne nemodificat, inclusiv la urgenţele legate de SMURD. Conform proiectului de act normativ, principalele modificări din sistem vizează reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate, organizarea şi funcţionarea spitalelor, precum şi creşterea controlului calităţii serviciilor şi creşterea rolului Ministerului Sănătăţii în monitorizarea şi controlul politicilor de sănătate. Asigurările obligatorii de sănătate vor reprezenta sistemul principal de finanţare a serviciilor de sănătate. Vor exista asigurări obligatorii de sănătate care vor putea fi încheiate la o societate de asigurări sau la o societate mutuală de asigurări.
NU SE SCHIMBĂ CONTRIBUŢIA LA SĂNĂTATE Ca şi până în prezent, pentru asigurările obligatorii, asiguraţii vor plăti contribuţia la Fondul Naţional de Asigurări Obligatorii de Sănătate. Contribuţia va asigura accesul asiguratului la pachetul de servicii de sănătate de bază. Un al doilea tip de pachete de servicii, cel social, îi cuprinde pe asiguraţii cu venituri mici şi persoanele asistate social, pentru servicii de sănătate cu risc funcţional/vital altele decât cele din pachetul de bază, decontate de la bugetul de stat. Persoanele care vor beneficia de pachetul de servicii de sănătate de bază ar putea opta, suplimentar, pentru un pachet de asigurări facultative de sănătate. Casele de asigurări de sănătate se vor transforma în societăţi mutuale de asigurări de sănătate. Fiecare asigurat se înscrie într-o astfel de asociaţie, la alegere. Cele 42 de case de sănătate se vor transfera la 8-10 societăţi mutuale de asigurări, astfel încât, începând de anul viitor, cetăţenii să poată înscrie adeziunile. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se va transforma în Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate (ANRAOS).
REORGANIZAREA SPITALELOR Spitalele vor fi organizate în unităţi nebugetare şi vor avea libertatea să facă angajări şi să ofere salarii în funcţie de competenţă. Aceste unităţi vor avea obligaţia să acorde primul ajutor de urgenţă medical, în funcţie de competenţă, oricărei persoane care se prezintă în unitate.
Spitalele publice se pot organiza ca instituţii de sănătate, autonome financiar, care nu se încadrează în categoria instituţiilor publice bugetare. Se vor păstra formele de organizare de tipul institut, spital universitar, spital clinic. În structura spitalului public va funcţiona o unitate de management al calităţii.
O NOUĂ AGENŢIE Sistemul de asigurare a calităţii în sistemul de sănătate va fi coordonat de Agenţia Naţională pentru Managementul Calităţii în Sănătate (ANMCS). Ea se va înfiinţa prin reorganizarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS). Sistemul de asigurare a calităţii în sistemul de sănătate va avea rolul de a menţine şi creşte continuu calitatea serviciilor de sănătate şi satisfacţia pacientului legată de aceasta şi de a eficientiza cheltuirea fondurilor în sistemul de sănătate.