Proiectul lui Preda privind securitatea naţională, respins

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
USL

Proiectul lui Preda privind securitatea naţională, respins

Politică 08 Noiembrie 2011 / 00:00 447 accesări

Preşedintele PNL Crin Antonescu crede că la Senat toţi parlamentarii USL vor avea o poziţie tranşantă privind proiectul de lege al lui Cezar Preda pe tema securităţii naţionale. „S-a reafirmat hotărârea PNL şi a parlamentarilor săi de a se opune categoric proiectului de lege iniţiat de Cezar Preda şi care conferă ofiţerilor SRI puteri speciale de investigaţie, de anchetă, ştiţi subiectul foarte bine, noi am avut o poziţie foarte clară şi la dezbaterile din Cameră, vom avea aceeaşi poziţie şi la dezbaterile din Senat, şi de asemenea sunt convins că acolo, împreună cu aliaţii noştri din PSD, deci la nivelul întregului USL, şi conservatorii care au senatori, vom avea poziţie foarte tranşantă cu acest proiect”, a declarat şeful liberalilor după şedinţa Comitetului Naţional Executiv al PNL. Joia trecută, pe 3 noiembrie, proiectul lui Cezar Preda de modificare a unor acte normative privitoare la securitatea naţională nu a putut fi dezbătut în plen din lipsă de cvorum, constatându-se atunci că iniţiativa a fost adoptată tacit de acest for.

Taguri articol


12