Proiectul noului Cod Rutier, respins de Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiectul noului Cod Rutier, respins de Senat

Eveniment 04 Martie 2014 / 00:00 635 accesări

Proiectul noului Cod Rutier, ce a stârnit numeroase controverse ca urmare a amenzilor-record pe care le prevede, se îndepărtează de momentul intrării în peisajul legislativ autohton. Şi asta pentru că senatorii au decis ieri respingerea actului normativ înaintat de fostul ministru al Afacerilor Interne, Radu Stroe. Aceştia au adoptat, cu 119 voturi “pentru”, două voturi “împotrivă” şi o abţinere, raportul de respingere a proiectului de lege propus plenului de Comisia pentru Administraţie Publică, Comisia Juridică şi Comisia pentru Apărare. Senatul a fost prima Cameră sesizată. Proiectul de modificare a Codului Rutier prevede sancţiuni foarte dure pentru nerespectarea normelor privind trecerea la nivel cu calea ferată, conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, conducerea unui autovehicul pe autostradă, pe contrasens, depăşirea limitei legale de viteză cu mai mult de 60 km/h şi conducerea unui autovehicul a cărui înmatriculare este suspendată. Cele mai mari sancţiuni prevăzute prin proiect erau cuprinse între 121 şi 200 de puncte de amendă, punctul de amendă reprezentând 10% din salariul minim brut pe economie.

URGENTARE FĂRĂ EFECTE Amintim că, în luna ianuarie, fostul ministru al Internelor, Radu Stroe, anunţa că se analizează la nivelul MAI oportunităţile reluării discuţiilor referitoare la Codul Rutier, pentru găsirea unor soluţii de urgentare a intrării în vigoare a proiectului, în condiţiile în care în luna decembrie a anului trecut, în perioada sărbătorilor, numărul accidentelor rutiere grave atinsese cote alarmante. „Evident, legea este în Parlament, Parlamentul este suveran, dar realităţile vieţii curente ne obligă să reluăm această discuţie la nivel de Guvern, cu domnul prim-ministru, şi să găsim o formulă de urgentare a proiectului în Parlament, fără a da sarcini Parlamentului”, declara atunci Radu Stroe. Pe 16 octombrie 2013, premierul Victor Ponta anunţa că proiectul noului Cod Rutier este transmis spre dezbatere Parlamentului, pentru a face parte dintr-o „asumare comună“.



12