Grupul Şcolar „C.A. Rosetti” lansează proiectul cu finanţare din Fondul pentru Mediu. Prima acţiune care anunţă startul activităţilor cuprinse în proiect va avea loc miercuri, 8 octombrie, la orele 11.00, la sediul şcolii din bd-ul. 1 Mai, nr. 44, Constanţa. Proiectul „Omul sfinţeşte mediul” se adresează comunităţii constănţene şi, în mod special tinerilor, obiectivul său major fiind educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului. Programul de activităţi include: campania publică de informare avînd ca grup ţintă cetăţenii Constanţei, caravana derulată pe parcursul a trei zile, care vizează şase şcoli din localităţile 23 August, Agigea, Cumpăna, Murfatlar, Valu lui Traian şi Tuzla, expoziţia de artă fotografică, Balul Naturii, excursia tematică la Rezervaţia mixtă de la Hagieni. „Vom încerca, prin derularea acestui proiect, să folosim capacitatea de convingere a tinerilor, pentru a induce şi dezvolta în rîndul adulţilor atitudini şi comportamente orientate spre protejarea şi conservarea mediului, cu scopul declarat de a reconsidera relaţia OM-NATURĂ ca o relaţie de prietenie şi de susţinere reciprocă”, a declarat directorul unităţii, prof. Viorica Crişan.