Proiectul privind confiscarea extinsă a averilor, adoptat de Guvern

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiectul privind confiscarea extinsă a averilor, adoptat de Guvern

Politică 18 August 2017 / 14:49 1929 accesări

Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de lege de modificare şi completare a unor acte normative din domeniul penal, destinat transpunerii unor prevederi din două directive ale Uniunii Europene care vizează şi instituţia confiscării extinse, notează stiripesurse.ro. Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul elaborat de Ministerul Justiţiei va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului. Guvernul precizează că proiectul de lege are în vedere exclusiv transpunerea unor prevederi din Directiva 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, precum şi din Directiva 2016/343/UE privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. "Intervenţiile legislative cuprinse în proiect au în vedere instituţia confiscării extinse, contestarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse, reglementarea compunerii completului care va judeca contestaţiile prevăzute de art. 2501 alin. (1) şi respectiv art. 4252 din Codul de Procedură Penală împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia şi, respectiv, împotriva hotărârii prin care instanţa de apel dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse direct în apel", se spune în comunicat. De asemenea, se reglementează, în mod expres, obligaţia de a informa persoana condamnată definitiv în lipsă, odată cu înmânarea mandatului de executare a pedepsei, cu privire la dreptul de a solicita redeschiderea procesului penal. "În privinţa instituţiei confiscării extinse, proiectul transpune unele prevederi ale Directivei 2014/42/UE. Astfel, confiscarea extinsă poate fi aplicată atunci când pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de patru ani sau mai mare", se mai spune în comunicat.

O altă condiţionalitate este ca fapta la care a fost condamnată persoana să fie susceptibilă să îi procure un folos material şi dacă instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. În acest caz, convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei. În proiectul textului de lege, confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, se arată în comunicat. Sunt incluse şi prevederi referitoare la Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI). "Se stabileşte responsabilitatea ANABI de a transmite judecătorului delegat cu executarea despre orice împiedicare ori întârziere survenită în cursul executării unei confiscări speciale sau confiscări extinse, pe baza informaţiilor periodice primite de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la alte autorităţi competente cu punerea în executare a acestor măsuri de siguranţă", se precizează în comunicat.



12