Proiectul privind transporturile rutiere, făcut pentru… guvernanţi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Transportatorii protestează!

Proiectul privind transporturile rutiere, făcut pentru… guvernanţi!

Justiție 30 August 2011 / 00:00 394 accesări

Sindicaliştii din transporturi solicită premierului să nu aprobe proiectul de ordonanţă privind transporturile rutiere publicat în august de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), dar să constituie un grup de lucru pentru crearea unui act normativ în domeniu, se arată într-o scrisoare semnată de Confederaţia Operatorilor şi Transporturilor Autorizaţi din România (COTAR), Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRT) şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT). Astfel, COTAR, UNTRT şi FORT consideră că proiectul de ordonanţă amintit nu ţine cont de propunerile partenerilor sociale, iar legislaţia românească este armonizată parţial cu cea europeană. MTI nu doreşte simplificarea legislaţiei din domeniu, ci o suprareglementare, potrivit COTAR, UNTRR şi FORT. De asemenea, proiectul nu este însoţit de un studiu de impact, iar majoritatea elementelor de bază care ar fi trebuit prevăzute în lege, respectiv accesul la profesie, modul de efectuare a transporturilor, regimul şi cuantumul sancţiunilor, sunt lăsate pentru adoptarea ulterioară prin hotărâre de guvern sau ordin al ministrului, se arată în scrisoare. \"Domnule Prim-ministru, să dispuneţi analiza aspectelor menţionate, să nu aprobaţi proiectul de ordonanţă propus de MTI şi să dispuneţi măsurile necesare pentru reglementarea acestei situaţii prin instituirea unui grup de lucru format din specialişti din administraţia publică pe acest domeniu şi reprezentanţi ai societăţii civile durect interesaţi sau afectaţi de această ordonanţă pentru a permite crearea unui act normativ coerent şi de nivel european şi pentru a evita modificările\", se precizează în scrisoarea sindicaliştilor din transporturi.



12