Proiectul de peste şase miliarde de euro privind construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Centrala Nucleară Electrică (CNE) din Cernavodă va fi reevaluat, iar acţionarii privaţi ai companiei EnergoNuclear, care ar trebui să construiască reactoarele respective, au opţiunea să rămână sau nu în compania de proiect, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă. “Este o opţiune să se retragă, în mod firesc, mai ales că mai mulţi investitori chinezi sunt interesaţi pentru întreg proiectul”, a declarat Niţă. EnergoNuclear a pierdut în 2010 cea mai mare parte a investitorilor implicaţi în această investiţie. Acţionarii privaţi ai companiei EnergoNuclear sunt Enel (Italia) şi ArcelorMittal România. Din 2010, niciun alt investitor nu a dorit să se implice în proiect, iar Guvernul vrea să realizeze investiţia cu firme din China. EnergoNuclear este controlată majoritar de statul român, prin Nuclearelectrica, producătorul de energie care operează centrala nucleară din Cernavodă.