Promenada din Eforie Nord va fi modernizată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În 2014

Promenada din Eforie Nord va fi modernizată

Administrație 06 Decembrie 2013 / 00:00 890 accesări

DEZVOLTARE DURABILĂ Veşti bune pentru locuitorii din Eforie Nord, dar şi pentru turiştii care vor trece pragul staţiunii. Ei se vor bucura de o alee de promenadă modernă, care va fi amenajată cu bani de la Uniunea Europeană. Contractul de finanţare a fost semnat, ieri, de primarul Ovidiu Brăiloiu, care a spus că aşteaptă acest contract de patru ani. „Proiectul de modernizare a falezei a fost întocmit încă din 2009, dar, din cauza birocraţiei excesive de la Bucureşti, abia acum a fost semnat. Ba mai mult, la un moment dat chiar îmi luasem gândul de la acest proiect, dar se pare că cineva sus ne iubeşte, mai sus decât administraţia centrală”, a spus Brăiloiu. El a adăugat că proiectul cuprinde refacerea şi extinderea actualei alei de promenadă, pe porţiunea cuprinsă între hotelurile Acapulco şi Belona, urmând să fie modernizată şi aleea Belona. „În total, vor fi refăcuţi 1.800 de metri liniari de faleză”, a adăugat Brăiloiu. De asemenea, lucrările includ amenajarea pe alee a unor puncte de observaţie, realizarea unui paviment din dale sau pavele, montarea mobilierului urban, realizarea unui sistem de supraveghere video şi înlocuirea vechiului sistem de iluminat ornamental. Proiectul are o valoare totală de 10 milioane de lei, iar contribuţia Primăriei Eforie este 200.000 de lei, restul finanţării fiind asigurat din fonduri europene nerambursabile. „Primele lucrări vor începe în primăvara anului 2014, însă turiştii se vor putea bucura de întreaga faleză modernizată abia în 2015”, a spus Brăiloiu

COLABORARE În altă ordine de idei, primarul oraşului Eforie a spus că lucrările de refacere a falezei din Eforie Nord pot fi legate de proiectul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) privind stoparea eroziunii costiere. „La Eforie, ABADL are un proiect pentru stoparea eroziunii costiere prin lărgirea plajelor şi întărirea malurilor şi digurilor. Dacă aceste lucrări ale ABADL se vor desfăşura în paralel cu ale noastre privind modernizarea falezei ar fi perfect, pentru că nu am mai vorbi despre pericolul surpării malurilor”, a punctat Brăiloiu.



12