S-AU GĂSIT BANII? Cu o neprogramare la activ în acest campionat, FC Farul se află în pragul dezastrului, din cauza gravelor probleme financiare. Gruparea de pe litoral riscă să nu fie programată nici pentru partida cu Steaua II Bucureşti, din etapa a 33-a Ligii a II-a, caz în care va fi retrogradată în Liga a III-a, fără să aibă drept de promovare timp de un sezon. Conducerea grupării de pe litoral face eforturi pentru a salva clubul pe ultima sută de metri. În acest sens, oficialii constănţeni susţin că au adunat 20.000 de euro, pe care sunt pregătiţi să-i împartă jucătorilor cu litigii câştigate la Federaţia Română de Fotbal. Suma ar trebui împărţită între Şchiopu - 3.000 euro, Paşcovici - 3.000 euro, Ion Barbu - 2.000 euro, Rusmir - 5.000 de euro, Evdochin - 1.200 de euro, Ştefan Sandu - 1.100 euro şi Florin Neaga - 700 euro. „Sigur se rezolvă, iar jucătorii îşi vor încasa restanţele în următoarele două zile. Vom fi programaţi şi sper să terminăm campionatul”, a declarat, ieri, patronul Farului, Giani Nedelcu. „Nu am fost contactat în ultimele zile de reprezentanţii clubului, dar sper ca joi sau cel târziu vineri dimineaţă să se rezolve problema, să-mi primesc banii, iar Farul să fie programată”, a spus veteranul Cristi Şchiopu.
NINU A PLECAT. Împrumutat de Steaua până la finalul acestui sezon, Emil Ninu a încheiat socotelile cu gruparea de pe litoral. Fundaşul central este suspendat pentru meciul de sâmbătă şi a cerut conducerii să fie învoit pentru ultima partidă oficială din acest sezon, deoarece trebuie să se prezinte la reunirea lotului din Ghencea, pe 11 iunie. Pentru meciul cu Steaua II, antrenorii Dennis Şerban şi Gică Butoiu nu-i vor putea folosi nici pe Vlas şi Larie, ambii suspendaţi. În schimb, va reveni Buzea, care a ispăşit cele trei etape de suspendare.