După ce a decis eliminarea subvenţiei de 45% din valoarea combustibilului pentru generarea energiei termice (cunoscută mai bine sub denumirea de subvenţia pentru încălzire), premierul Emil Boc a declarat, vineri, că stabilirea ajutoarelor de încălzire pentru perioada de iarnă este una dintre priorităţile Guvernului pentru această toamnă. Mai mult, pentru a recâştiga bunăvoinţa electoratului, şeful Executivului a promis că urmează să „fie ridicat puţin plafonul” pentru persoanele cu venituri mici care vor beneficia de ajutorul de încălzire. „Se va ridica puţin plafonul acestor ajutoare, pentru că se elimină subvenţia aceasta de care am vorbit, de 45%. Şi atunci ce dă Guvernul (...) va fi ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici”, a spus Boc. În încercarea de-a scăpa de responsabilitatea faţă de populaţie, el a adăugat că administraţiile locale vor putea, în continuare, fie să acorde subvenţie pe costul gigacaloriei, fie să acorde subvenţie şi ajutoare de încălzire, fie să acorde numai ajutoare de încălzire direcţionat pentru familiile care sunt cu venituri mai mici, fiind la decizia acestora modul de acordare. Programul privind ajutoarele de încălzire pentru populaţie în perioada iernii va fi adoptat de Guvern în ultima şedinţă din această lună. Potrivit unei estimări realizate la începutul lunii, fără subvenţia de la Guvern, pentru un apartament cu trei camere cu consum de 2,5 gigacalorie pe lună, constănţenii vor trebui să plătească 520 de lei pentru încălzire.