La ceremonia de deschidere a anului universitar 2008 - 2009 la Academia Navală Mircea cel Batrîn din Constanţa au participat cei 40 de studenţi ai Facultăţii de Marină Militară şi peste 200 de studenţi ai Facultăţii de Marină Civilă. Conducerea Universităţii a invitat la ceremonia de deschidere şi membrii promoţiei 1958, care, anul acesta, au împlinit 50 de ani de la terminarea facultăţii. Prezent la festivitatea de deschidere, primarul Constanţei, Radu Mazăre, fost student al Facultăţii de Marină Civilă, a declarat că îşi aminteşte cu drag de anii petrecuţi în facultate. „Patru ani am petrecut în incinta acestei facultăţi. Am făcut şi eu sectoare, am spălat toalete, dar trebuie să spun că această facultate m-a călit pentru viaţă. Acum studenţii au o facultate nouă, iar timpul petrecut aici îi va ajuta în viaţă. Chiar dacă nu am continuat să profesez după ce am terminat facultatea, trebuie să spun că am reuşit să trec Canalul Suez cu o ambarcaţiune de agrement, folosindu-mă de cunoştinţele pe care le-am căpătat în anii studenţiei. Voi, studenţii de la Facultatea de Marină Militară, trebuie să vă pregătiţi să ajungeţi într-o bună zi în rîndul celor care au scris istorie pentru marina militară, iar voi, cei de la Facultatea de Marină Civilă, să vă căliţi şi să reuşiţi în viaţă pentru ca, mai tîrziu, să fiţi voi în locul nostru, al celor care acum vă ţinem discursuri“, a declarat Mazăre. La festivitatea de deschidere a anului universitar a mai participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi el fost student al Facultăţii de Marină Civilă.