Posibila ascensiune a lui Jean Sarkozy, fiul cel mic al preşedintelui francez, la conducerea celui mai mare centru de afaceri din Franţa, Le Defense, provoacă reacţii vehemente şi acuzaţii de nepotism în Franţa. Opoziţia de stînga, dar şi reprezentanţii formaţiunilor centriste critică vehement promovarea fulgerătoare a fiului lui Nicolas Sarkozy şi îl acuză pe şeful statului că încalcă valorile republicane, potrivit cărora reuşita are la bază meritul şi nu legăturile de familie. În fruntea criticilor se află doi dintre principalii contracandidaţi ai lui Sarkozy la alegerile prezidenţiale din 2007. ”Dacă Jean Sarkozy nu ar fi purtat numele pe care îl poartă, ar fi în locul în care se află acum?”, s-a întrebat fosta candidată socialistă Ségolène Royal. La rîndul său, liderul centrist François Bayrou, clasat pe locul trei la alegerile prezidenţiale din 2007, a afirmat că ”toate principiile care au stat la bază în Franţa - decenţa, raţiunea - sînt date la o parte. Acest lucru reaminteşte de Imperiul roman”.
Funcţia promisă lui Jean Sarkozy confirmă ascensiunea politică a tînărului în vîrstă de 23 de ani, care seamănă cu preşedintele Sarkozy: limbaj direct, comunicare uşoară şi o îndrăzneală ieşită din comun, care îl ajută să nu se teamă de seniorii aflaţi în funcţii. Jean Sarkozy s-a căsătorit anul trecut cu moştenitoarea companiei de distribuţie Darty. El este deja liderul grupului majorităţii de dreapta în Consiliul General al Hauts de Seine din vestul Parisului, departament unde este situat cartierul de afaceri La Defense, simbolizat printr-o mare arcadă în prelungirea Arcului de Triumf de pe Champs Elysées. În mod normal, preşedintele Hauts de Seine, în prezent Patrick Devedjian, conduce agenţia care gestionează centrul de afaceri (EPAD), care urmează să-i fie încredinţată lui Jean Sarkozy. Devedjian este însă în pragul pensionării. Nicolas Sarkozy, care a făcut din acest departament prosper fieful său politic, a condus şi el La Defense, din aprilie 2005 pînă în decembrie 2006.
Promovarea fiului lui Sarkozy a provocat comentarii aprinse şi pe internet, cele mai multe pline de ironii. Numeroşi comentatori au atras atenţia că tînărul, aflat în cel de-al doilea an de studii de drept la Sorbonna, nu are încă o diplomă şi nici experienţa necesară pentru a conduce cel mai mare cartier de afaceri din Europa. La Defense numără 200.000 de angajaţi şi peste trei milioane de metri pătraţi de birouri, un număr dintre acestea aparţinînd celor mai mari companii franceze, cum ar fi grupul petrolier Total sau Société Générale. Unul dintre oponenţii promovării fiului lui Sarkozy, deputatul centrist Christophe Grébert, a lansat o petiţie pe Internet pentru a-i cere lui Jean Sarkozy să renunţe la acest post, îndemnîndu-l să-şi încheie studiile de drept şi să urmeze cîteva stagii de pregătire în companii. Luni dimineaţă, petiţia strînsese deja peste 8.000 de semnături.