Pronunțarea sentinţei în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, amânată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pronunțarea sentinţei în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, amânată

31 Mai 2017 / 10:41 428 accesări
Dumitru Dragomir și Mircea Sandu

Dumitru Dragomir și Mircea Sandu

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, pentru 15 iunie, sentinţele pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu şi pentru fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, în dosarul privind dezafilierea Universităţii Craiova.

Procurorii au cerut, pe 17 mai, condamnarea fostului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, şi a fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) la pedepse cu executare orientate spre maximum. La rândul lui, avocatul lui Dumitru Dragomir a cerut achitarea clientului său.

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi, în luna iunie 2016, de Tribunalul Bucureşti, la câte trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, şi au fost stabilite despăgubiri către club de peste un miliard de lei. FRF a formulat apel, judecat de Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club "U" Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor.

Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de atunci de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii.

Ulterior, arată procurorii, la 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu "un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetueazăîn timp".

În rechizitoriu se mai precizează că urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club "U" Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar aceştia au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate

acestea, susţine DNA, în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului.

"Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. şi totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei", mai precizează procurorii anticorupţie.

Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal au spus, prin intermediul unui comunicat de presă, că răspunzători pentru dezafilierea clubului Universitatea Craiova ar trebui să fie doar Dumitru Dragomir şi fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu.



12