Proprietarii sau deținătorii de terenuri vor fi somați pentru a distruge ambrozia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proprietarii sau deținătorii de terenuri vor fi somați pentru a distruge ambrozia

Administrație 06 Iunie 2024 / 17:57 707 accesări

Autoritățile locale vor fi obligate să identifice terenurile infestate cu ambrozie și să someze proprietarii sau deținătorii acestora în vederea luării măsurilor necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii acestei buruieni.

Hotărârea aprobată de Guvern menține obligativitatea ca autoritățile administrației publice locale să identifice anual terenurile infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a acestora și să someze proprietarii sau deținătorii acestora în vederea luării măsurilor necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

De asemenea, autoritățile administrației publice locale pot să efectueze lucrările de combatere a buruienii ambrozia, acolo unde proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole nu au făcut acest lucru, nici în perioada de înflorire a plantei, nici în urma avertismentului emis de autoritățile locale.

„În cazul în care proprietarii nu distrug ambrozia, nici după avertismentul autorităților, se aplică amenzi contravenționale de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice, respectiv de la 10.000 lei la 20.000 lei în cazul persoanelor juridice”, a mai precizat acesta.



Ştiri recomandate

12