Străzile Constanţei devin tot mai periculoase şi asta nu numai din cauza accidentelor rutiere ci şi din pricina incidentelor armate. Nu de puţine ori, conflictele din trafic şi nu numai sunt rezolvate cu pistolul în mână. Aşa s-a întâmplat, ieri dimineaţă, la autoservirea “La Strada”, de pe bulevardul Mamaia. Florin Radu, fiul proprietarului spaţiului comercial unde îşi desfăşoară activitatea autoservirea, ar fi scos un pistol şi l-ar fi ameninţat pe cel care închiriase spaţiul. Divergenţele au apărut în urmă cu câteva luni, după ce proprietarul, Gheorghe Radu, nu a mai primit chiria. El spune că acest lucru nu se întâmplă de o lună-două, ci de opt luni, iar datoria ar fi ajuns la 13.822 de euro. “În contractul încheiat în 2010 scrie clar că dacă chiria nu este plătită două luni consecutiv contractul se reziliază. Am tot aşteptat până acum, însă deja a trecut prea mult timp. El nu vrea nici să plece, nici să îmi dea banii. Azi dimineaţă (ieri - n.r.) am parcat maşina în faţa intrării în autoservire pentru a bloca accesul clienţilor. Chiriaşul şi-a chemat întăriri, vreo şapte persoane, pentru a mă intimida”, a declarat Florin Radu, fiul proprietarului.
AMIABIL SAU ÎN FAŢA INSTANŢEI? În replică, Ciprian Granci, cel care a încheiat contractul de închiriere, susţine că ar mai fi fost plătită o parte din chiria restantă. “Eu nu pot spune exact suma pe care o mai am de plată, deoarece trebuie să fac un calcul. Însă nu mi se pare normal ce face fiul proprietarului. A parcat maşina în uşa unităţii, a venit cu o şurubelniţă să schimbe yala, să închidă unitatea şi să oprească bunurile în interior până îşi recuperează datoria. Totul este un abuz. Fiul proprietarului l-a călcat cu maşina pe picior pe un ascociat şi apoi a scos un pistol şi ne-a ameninţat. Nu e normal ceea ce se întâmplă. Hai să ne împuşcăm pentru o datorie! Eu stabilisem cu proprietarul să mergem la un notar şi să încheiem un act prin care să îmi iau angajamentul că îi voi plăti datoria”, a declarat Ciprian Granci, cel care a încheiat contractul de închiriere. El a adăugat că acest conflict se poate termina pe cale amiabilă sau în faţa instanţei de judecată.
ANCHETĂ Ciprian Granci a sunat la 112 şi la adresa respectivă a ajuns un echipaj de poliţie. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz. Ei au confiscat pistolul cu gaze deţinut de fiul proprietarului imobilului şi au stabilit că arma era deţinută legal. Poliţiştii spun că urmează ca tânărul care susţine că ar fi fost călcat pe picior cu maşina să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală pentru a fi examinat.