23 Noiembrie 2024, 14:49
Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru descărcarea de gestiune a Agenţiilor europene pentru anul financiar 2010, a propus amânarea descărcării de gestiune şi, implicit, amânarea închiderii conturilor pentru Agenţia Europeană pentru Medicamente, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentară şi Agenţia Europeană de Mediu. Ea îşi motivează propunerea prin cazuri de posibile conflicte de interese semnalate la aceste agenţii, prin lipsa unor informaţii complete privind unele achiziţii publice şi costurile ridicate pentru consiliile de administraţie. Monica Macovei a solicitat măsuri până pe 30 iunie 2012.