Procurorii DIICOT Constanţa au cerut, ieri, instanţei Tribunalului Constanţa, luarea măsurii arestării preventive pentru constănţeanul Marian Tibel, care este judecat în lipsă pentru trafic de droguri. Anchetatorii consideră că tânărul se sustrage judecăţii şi trebuie încarcerat în momentul în care va veni la proces pentru a fi audiat. Judecătorii însă au fost de părere că nu se impune luarea unei astfel de măsuri privative de libertate şi au respins solicitarea procurorilor, hotărând să îl citeze pe Marian Tibel la adresa din Spania, unde ar locui în prezent, după cum susţine avocatul lui. Instanţa a respins şi cererea apărătorului lui Tibel de restituire a cauzei la Parchet şi a acordat un nou termen de judecată pe 22 decembrie, când vor fi citaţi Ştefan şi Ionuţ Tibel, tatăl şi fratele lui Marian Tibel pentru audieri. Reamintim că dosarul lui Marian Tibel a fost disjuns din cel în care tatăl şi fratele său au fost condamnaţi deja la pedepse cu suspendare sub supraveghere pentru trafic de droguri. Potrivit actului de inculpare, la sfârşitul anului trecut, Marian Tibel a trimis, din Spania, un kilogram de haşiş pentru a fi vândut de familia sa în România. Drogul a fost adus în ţară de Ştefan Tibel, tatăl său, care a declarat că habar nu avea ce coţine pachetul trimis din Spania. În acest caz au fost implicaţi şi doi amici ai familiei Tibel, Cătălin Silviu Enache şi Sorin Dumbravă. Conform anchetatorilor, în seara de 2 octombrie 2009, în jurul orei 21.00, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au prins în flagrant, în faţa City Park Mall din Constanţa, doi tineri care încercau să vândă un kilogram de haşiş. Anchetatorii spun că Enache şi Ionuţ Tibel au venit în faţa mall-ului pentru a încheia afacerea şi, după ce au vândut drogurile, au fost reţinuţi de ofiţerii de la Antidrog.