Traian Băsescu a încercat să fie ironic şi le-a spus jurnaliştilor că e posibil să îl delege pe premierul Victor Ponta să reprezinte România la ceremonia din decembrie la decernarea premiului Nobel pentru pace acordat UE. În replică, Victor Ponta a declarat, ieri, că preferă ca la data respectivă să primească un alt premiu de la români. Întrebat dacă totuşi ar merge la Oslo în caz că preşedintele i-ar solicita în mod expres asta, Ponta a spus: “Mă bucură preocupările preşedintelui, dar eu am alte preocupări. De aceea am vorbit de un lucru foarte serios, şi anume de sumele alocate României în 2014-2020, când domnul preşedinte Băsescu, probabil, va fi la pensie, nu? În 2014. Or, eu nu am de gând să mă pensionez în 2014. Sunt responsabil în faţa românilor probabil cel puţin până în 2016. În rest, dacă mă întrebaţi de 10 decembrie (a doua zi după alegerile parlamentare - n.r.), nu vă ascund faptul că îmi doresc un alt premiu, din partea românilor”. Amintim că preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a invitat pe liderii celor 27 de state europene să meargă în decembrie, la Oslo, pentru înmânarea premiului Nobel pentru Pace, acordat săptămâna trecută UE.