Propuneri de modificare a legislaţiei achiziţiilor publice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CNSC

Propuneri de modificare a legislaţiei achiziţiilor publice

Administrație 31 Martie 2010 / 00:00 506 accesări

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), unul din actorii principali ai sistemului de achiziţii publice, a propus Guvernului o serie de modificări în legislaţie. Între acestea se află şi posibilitatea încheierii contractelor după ce Consiliul se pronunţă asupra unei contestaţii, indiferent dacă decizia este atacată sau nu în justiţie. Motivul ar fi că soluţionarea contestaţiilor în justiţie poate dura luni întregi, astfel că proiectele cu fonduri europene, spre exemplu, sunt blocate pe termen lung, aşa cum declară beneficiarii de finanţare. Practic, autorităţile contractante (care, în cazul proiectelor cu fonduri europene, sunt toţi beneficiarii publici sau privaţi care încheie contracte de achiziţii cu valori peste pragurile prevăzute de legislaţie) ar putea astfel să încheie contractele înainte de a aştepta decizia Curţii de Apel asupra unei contestaţii depuse în procesul de achiziţii publice. Potrivit unor surse din instituţiile de resort, această variantă ar fi agreată de CE. O altă modificare propusă de CNSC prevede ca „litigiile privind procedurile de atribuire de servicii şi/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, sunt de competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti“.



12