Marian Lupu, candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de preşedinte al R.Moldova, a transmis joi PCRM un set de propuneri pentru alegerea şefului statului, între care conducerea Curţii de Conturi şi a Comisiei Electorale Centrale. Principiile propuse Partidului Comuniştilor pentru votarea preşedintelui R.Moldova conţin 12 puncte: Adoptarea legii privind statutul opoziţiei parlamentare, în vederea asigurării principiului egalităţii partidelor în desfăşurarea activităţilor parlamentare; dreptul opoziţiei parlamentare de a desemna conducerea Curţii de Conturi şi a Comisiei Electorale Centrale; promovarea unor politici economice pe criterii sociale şi consolidarea mecanismelor de protecţie socială; respectarea prevederilor constituţionale şi menţinerea statutului de neutralitate a ţării; îndeplinirea politicii de reintegrare în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale. Identificarea unei soluţii durabile şi viabile pentru soluţionarea crizei transnistrene; consolidarea şi eficientizarea mecanismelor menite să asigure drepturile tuturor grupurilor etnice, crearea condiţiilor pentru participarea activă la viaţa publică a ţării; consolidarea democraţiei locale. Sunt menţionate şi excluderea practicii persecutării pe criterii de simpatie sau afiliere politică a agenţilor economici; organizarea sectorului audio-vizual public în spiritul minimalizării influenţei politice faţă de procesul de desemnare a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi Consiliului de Observatori al Teleradio-Moldova. Eliminarea ideologiei din sistemul educaţional şi abordarea în mod echilibrat a problemei predării istoriei R.Moldova prin prisma abordării ştiinţifice şi pluralismului de opinie, exprimat prin prisma diversităţii culturale, a integrării sociale, precum şi excluderea ingerinţelor politice, a subiectivismului ştiinţific şi a ideologizării voluntariste; promovarea spiritului de dialog şi compromis politic, combaterea manifestărilor de intoleranţă agresivă ideologică şi promovarea politicilor îndreptate spre consolidarea statalităţii, combaterea fenomenelor iredentiste ce pot submina suveranitatea ţării.
Biroul Permanent al Parlamentului moldovean propune ca noul vot pentru desemnarea preşedintelui ţării să aibă loc pe 7 decembrie, decizia finală urmând să fie luată vineri. Primul vot pentru desemnarea preşedintelui a avut loc pe 10 noiembrie. Alianţa pentru Integrare Europeană are nevoie de opt voturi din partea PCRM pentru a putea alege preşedintele ţării, candidatul fiind Marian Lupu. În cazul în care nici următorul vot nu va conduce la alegerea şefului statului, în 2010 Parlamentul va fi dizolvat şi vor fi organizate alegeri legislative anticipate. Premierul Vlad Filat declara recent că cel puţin opt deputaţi PCRM vor vota pentru Marian Lupu şi le vor fi asigurate condiţiile pentru formarea unui partid separat. În cazul în care comuniştii nu îl vor vota, Marian Lupu a ameninţat că va iniţia procedura de reducere a cvorumului pentru ca şeful statului să fie ales cu majoritate simplă. Potrivit acestuia, pe viitor se va promova ideea modificării procedurii de alegere a preşedintelui, pentru ca acesta să nu mai fie ales de deputaţi, ci prin vot direct, de cetăţeni.