Europarlamentarul PDL Cristian Preda precizează că Teodor Meleşcanu, cel care a propus în numele PNL desfiinţarea Curţii Constituţionale (CC), era în urmă cu trei luni candidat la o poziţie de judecător la Curte. “Sper ca partidul condus de Crin Antonescu să nu ceară desfiinţarea tuturor instituţiilor pe care peneliştii le pierd la vot”, a declarat Cristian Preda. Vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu a declarat, joi, la Şcoala de vară a TNL, că liberalii propun în proiectul lor de reformă constituţională desfiinţarea CC şi transmiterea tuturor competenţelor către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care are judecători independenţi, şi nu unii politizaţi. Potrivit lui Meleşcanu, ideea desfiinţării CC a fost lansată de liberali în proiectul de reformă constituţională adoptat de PNL încă din 2005, menţionând că acest principiu va fi preluat şi de actualul proiect, pe care conducerea liberală nu a reuşit încă să-l definitiveze şi să-l adopte pentru a putea prezenta un punct de vedere oficial la Comisia de revizuire a Constituţiei. Democrat liberalii se tem că o astfel de propunere le-ar putea diminua şansele de a rămâne la putere după ce au reuşit să acapareze şi ultima instituţie care stătea de veghe la respectarea legilor în România.