Propuneri sindicale pentru evitarea disponibilizărilor la MAI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Propuneri sindicale pentru evitarea disponibilizărilor la MAI

Social 04 Iunie 2011 / 00:00 611 accesări

• ÎNTREVEDERI • Sindicaliştii din Poliţie care au luat parte la discuţiile de joi cu ministrul de Interne Traian Igaş au declarat, la ieşire, că i-au propus acestuia să analizeze posibilitatea ca angajaţii Ministerului de Interne să se poată suspenda din activitate pentru doi sau trei ani, ca soluţie de reducere a disponibilizărilor. \"Cea mai bună soluţie este suspendarea din activitate a celor care doresc, pe o perioadă de doi-trei ani, iar cei care se suspendă şi îşi găsesc alt loc de muncă să nu mai revină în activitate. Să vă dau un exemplu, la IPJ Iaşi sunt peste 30 de cereri de suspendare în acest moment (...) E o analiză care poate fi făcută\", a declarat Marin Gruia, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), care a precizat că ministrul Igaş a recunoscut că nu a luat până acum în calcul această posibilitate, dar s-a arătat interesat de propunerea făcută. Liderul sindical a mai spus că în întreaga ţară există peste o mie de cereri de suspendare din activitate depuse de angajaţi din structurile Ministerului de Interne. \"Sper ca marţi să găsim cea mai bună soluţie. Cu suspendarea vom rezolva cel puţin 70% din disponibilizările preconizate\", a adăugat Gruia. Cu toate acestea, liderul de sindicat a anunţat că s-a obţinut aprobarea de la Primăria Capitalei, iar luni se va organiza un protest în faţa sediului Ministerului de Interne. \"Am cerut aprobare pentru 1.000 de persoane, să vedem cât ne va aproba Primăria, pentru că spaţiul e restrâns. Dar cererea din ţară e mult mai mare\", a mai afirmat Marin Gruia.

• „SURPLUS” • Despre întrevederea cu sindicaliştii, ministrul Traian Igaş a precizat: \"Am putut să discutăm cu cărţile pe faţă şi cred că liderii de sindicat au inţeles situaţia în care ne aflăm (...) Acelaşi dialog îl vom avea şi săptămâna viitoare, când vom definitiva organigramele pe toate structurile şi pe toate armele\", a precizat ministrul de Interne, adăugând că se va încerca identificarea celor mai bune soluţii pentru reorganizarea ministerului şi încadrarea în buget. \"Avem 2.850 de absolvenţi de Academie, de şcoli de subofiţeri (...) Pe cale natural, din sistem vor ieşi 2.000 anul acesta. E un surplus pentru tot sistemul, iar asta se repetă de câţiva ani pentru că nimeni nu a avut curajul să facă o reformă\", a explicat ministrul, într-o interventie telefonica la Antena 3. Ministrul a mai menţionat că dacă aceste solicitări sunt \"din operativ, atunci ne creează un dezechilibru\". Dacă, însă, \"sunt din birou, ne avantajează\", a mai spus Igaş.

Taguri articol


12