Poliţiştii de frontieră şi vameşii constănţeni au descoperit, joi seară, într-un container, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 179.100 euro. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că marfa sosise din Egipt pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Cluj-Napoca. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit 7.164 de prosoape inscripţionate Versace, susceptibile a fi contrafăcute. Marfa a fost reţinută de autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Administratorului societăţii comerciale, un cetăţean român în vârstă de 42 ani, domiciliat în judeţul Cluj, i-a fost întocmită lucrare penală pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. (F.C.)