Tot tărăboiul din aceste zile care oferă pedeliştilor prilejul ca, în loc să aştepte cu coada între picioare derularea evenimentelor, să iasă în stradă şi să strige ca din gură de şarpe că democraţia e în pericol, are două cauze: prostia - ca să nu-i spun altfel - internă şi diversiunea externă.

Prostia: dacă USL ar fi procedat cu discreţia şi cu eficienţa cu care a pus la punct transferul democratic de putere din Parlament şi în alte situaţii, n-ar fi fost nevoit să facă faţă avalanşei de acuze şi ameninţări izvorâte nu doar din necunoaşterea situaţiei, dar şi din abordarea lor parşivă. Destituirea Avocatului Poporului a fost o mişcare pripită şi glandulară, un fel de răzbunare prostească pentru prostia pe care a făcut-o Iancu încălcându-şi atribuţiile. Nu era o urgenţă. Aşa, ea a preluat, la pachet, resentimentele generate în tabăra adversă de demiterile preşedinţilor celor două camere. A doua prostie, capitală, a fost vehicularea de avertismente la adresa Curţii Constituţionale, în legătură cu posibilitatea revocării unora dintre membrii săi, din motive destul de justificate. De ce era nevoie de o asemenea mişcare? Cred că pe cineva l-a luat gura pe dinainte şi n-a mai avut cum s-o dea la întors. Pentru că era evident că o astfel de măsură nu se putea lua peste noapte şi că ar fi trebuit pregătită cu atenţie (nu ştiu dacă cineva mai crede că la Curte e locul dlui Zegrean - om care n-a judecat în viaţa lui un proces până să ajungă acolo, datorită carnetului de partid). Ei bine, asta a fost greşeala capitală, pentru că, dintr-o dată, protestele împotriva despovărării pedeliştilor de atribuţiile publice pe care nu le mai puteau exersa, datorită jocului democratic al majorităţii, s-au calat pe ideea atacului la independenţa justiţiei. Nici pe Blaga, nici pe Anastase, dar mai ales pe Băsescu nu-i mai durea pierderea funcţiilor, ci soarta ţărişoarei lor în care vocea justiţiei era sugrumată de către călăii ajunşi la putere. De altfel, preşedintele îşi construieşte apărarea faţă de procedura de demitere exclusiv pe acest aspect. Culmea, el care a tăvălit justiţia prin toate noroaiele acuzelor, în special draga de Curte Constituţională, până când a reuşit să-şi numească acolo oamenii de încredere.

Diversiunea externă: tot tărăboiul pe care-l fac reprezentanţii guvernelor de dreapta din Uniunea Europeană şi unii demnitari comunitari de aceeaşi extracţie a pornit de la o manevră pe cât de primitivă, pe atât de eficientă: corespondenta portocalie a RRA s-a dus glonţ la cabinetul unui comisar european cu o întrebare directă: ce părere aveţi despre faptul că în România noua putere vrea să-i aresteze pe membrii Curţii Constituţionale? Cum o grozăvie mai mare ca asta nu se putea imagina, răspunsurile au fost pe măsură fără să mai aştepte vreo confirmare. Ştirea era dată de un reprezentant autorizat al unei instituţii a statului! Ştafeta a fost prealuată de aparatul de propagandă al PDL-ului, în frunte cu Monica Macovei, iar cei care au continuat acţiunea au făcut-o mai nuanţat, atacând autoritarismul - chiar dacă democratic - al noii puteri de la Bucureşti.

Culmea este că singurul loc unde diversiunea n-a rezonat este Moscova, prea puţin preocupată de România şi cu mult mai puţin de soarta lui Băsescu.