Prostituate românce lucrează în bordeluri all-inclusive din Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prostituate românce lucrează în bordeluri all-inclusive din Germania

Monden 29 Iulie 2009 / 00:00 3690 accesări

Prostituatele românce şi moldovence din Germania au ajuns să lucreze în bordeluri all-inclusive, unde în schimbul unei taxe de intrare, clienţii pot face sex oricît şi cu oricîte femei, iar presa germană este scandalizată de o astfel de exploatare a femeilor. Prestigioase publicaţii germane, precum ”Die Zeit”, ”Die Welt”, ”Sueddeutsche Zeitung”, ”Focus” sau ”Frankfurter Allgemeine Zeitung” scriu revoltate despre noua inovaţie din industria prostituţie - bordelul all-inclusive sau bordelul flat rate (cu preţ fix), pe modelul restaurantelor all-you-can-eat. Astfel, pentru 70 de euro, aceste bordeluri din preajma oraşului Stuttgart se promovează cu următorul slogan: ”Sex cu toate femeile, cît timp doreşti, de cîte ori vrei şi în orice mod”. ”Un astfel de slogan pare să sugereze că orice bărbat poate să ceară oricărei femei din acel bordel absolut tot ce doreşte - atît practici neobişnuite, precum şi sex fără prezervativ”, comentează dezaprobator ”Die Zeit”, atrăgînd apoi atenţia că astfel de sloganuri sînt determinate de criză.

La sfîrşitul săptămînii trecute, poliţia a făcut o razie la un bordel din Fellbach, unde peste 50 de femei, majoritatea românce şi moldovence, îşi ofereau serviciile. La momentul descinderii, la faţa locului se aflau 15 clienţi. Majoritatea femeilor nu vorbesc germană şi există suspiciunea că ar fi forţate să se prostitueze. Poliţia a confiscat sume mari de bani, iar autorităţile au decis să suspende activitatea bordelului. În ciuda acestei decizii, ziarele germane relatează că bordelul şi-a redeschis porţile. De asemenea, potrivit anchetatorilor, femeile erau ţinute în condiţii igienice şi de trai precare. Se pare că proprietarii bordelurilor nu plăteau niciun fel de asigurări sociale pentru angajatele lor şi că prostituatele străine nu aveau permis de muncă. Autorităţile au încercat încă din 10 iulie să închidă astfel de bordeluri. O situaţie asemănătoare a fost descoperită şi în timpul unei razii la bordeluri din Heidelberg, Schönefeld şi Wuppertal, iar mai multe organizaţii bisericeşti şi de apărare a drepturilor omului au reacţionat, acuzînd exploatarea fiinţelor umane şi violări ale drepturilor fundamentale. Pe numele proprietarilor bordelurilor au fost eliberate mandate de arestare, dar ancheta este încă în desfăşurare. Ministrul Justiţiei din landul Baden-Württemberg, Ulrich Goll, a declarat că aceste afaceri sînt conduse de capi ai crimei organizate.

Pe de altă parte, asociaţiile prostituatelor Dona Carmen şi Madonna au protestat, printr-o scrisoare deschisă, faţă de închiderea bordelurilor respective. Potrivit acestora, nu se poate deduce dintr-un slogan care sînt condiţiile de lucru, iar reacţia autorităţilor a fost exagerată. În plus, în scrisoare se arată că este vorba, de fapt, despre discreditarea prostituţiei în sine. În plus, prostituatele se tem că ceea ce se întîmplă, de fapt, este o revenire asupra legii din 2002 care acorda mai multe drepturi prostituatelor. Potrivit publicaţiilor germane, a existat şi o acţiune de strîngere de semnături din partea angajatelor respectivelor bordeluri, care cereau ca localurile să rămînă deschise. Reprezentantele asociaţiilor de prostituate susţin că fiecare femeie hotărăşte singură ce cale vrea să urmeze.



12