Protecţia Consumatorilor are un nou şef

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protecţia Consumatorilor are un nou şef

Justiție 09 Octombrie 2013 / 00:00 821 accesări

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa are un nou comisar-şef, după ce Dionisie Culeţu a ieşit la pensie (a ocupat acest post timp de patru ani - n.r.). Este vorba de Nicolae Timoaşcă, care a fost numit comisar-şef interimar prin Ordinul 349 din 7 octombrie 2013, până la organizarea concursului de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Noul coordonator al instituţiei a declarat că va continua aceleaşi acţiuni ca şi predecesorul său, Dionisie Culeţu, care a ieşit la pensie începând cu 4 octombrie. „Ca şi predecesorul meu, mi-am propus să adopt aceeaşi politică, respectiv aceea de a rezolva cât mai rapid reclamaţiile. Vrem să venim în sprijinul consumatorilor, soluţionându-le petiţiile şi având grijă ca produsele de pe piaţă să se încadreze în parametrii prescripţiilor producătorilor”, a declarat Timoaşcă. El a spus că nu este exclus să-şi depună candidatura la funcţie, atunci când va fi organizat concursul. Nicolae Timoaşcă a ocupat, până acum, funcţia de comisar superior în domeniul controlului şi lucrează în cadrul CJPC de 30 de ani. Noul coordonator al instituţiei a terminat Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, promoţia 1980.

Taguri articol


12