Din anul şcolar 2007 – 2008, în programa şcolară a liceelor se va introduce o nouă disciplină obligatorie. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Marian Zlotea, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă că Protecţia Consumatorilor va fi materie obligatorie de studiu pentru liceeni. „Am adunat zeci de miliarde de lei vechi din amenzi, însă rezultatele nu se văd. Scopul autorităţii este acela de a veghea ca drepturile consumatorilor să fie respectate. Cu toate acestea, consumatorii nu-şi cunosc drepturile, iar comercianţii ştiu acest lucru şi profită. Vrem să schimbăm această mentalitate”, a afirmat Zlotea. Potrivit şefului ANPC, liceenii vor învăţa, din toamna acestui an, să-şi „apere drepturile”. „Degeaba vorbim de drepturi dacă acestea nu sînt cunoscute. Vrem să le intre în reflex tinerilor astfel încît, după un an de studiu, să fie capabili să citească o etichetă cu termenele de valabilitate atunci cînd merg la suc sau cumpără o pungă de chipsuri, să păstreze un bon, să dea un telefon la numerele gratuite ale Autorităţii şi să sesizeze o neregulă”, a precizat şeful ANPC. Noua disciplină şcolară, ce va fi introdusă în licee, va cuprinde legislaţia privind drepturile consumatorilor, precum şi metode de identificare a produselor neconforme.