O serie de nume mari din cinema şi televiziune, precum Leonardo DiCaprio, Jason Bateman, Felicity Huffman, Edward Norton sau Forest Whitaker, au lansat o campanie pentru a sprijini demersul preşedintelui Barack Obama de a reduce emisiile de dioxid de carbon ale SUA. Actorii implicaţi în campania This is Our ...
Guvernanţii români trebuie să transpună în legislaţia naţională Directiva Europeană privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal până pe 26 decembrie 2010, potrivit unui proiect de act normativ publicat pe pagina de internet a Ministerului Mediului. Obiectivul Directivei Europene este de a ...
Specialiştii Biroului Român de Metrologie Legală recomandă deţinătorilor de mijloace de măsurare să se prezinte cu aparatele la verificarea metrologică la termenul scadent. În trimestrul I al anului 2010, inspectorii Direcţiei Regionale de Metrologie Constanţa vor efectua controale prin inspecţii şi ...
Reprezentamţii Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP) au anunţat deschiderea sesiunii de depunere a dosarelor pentru preluarea în administrare a ariilor naturale protejate de interes naţional şi comunitar. Dosarele se depun până pe 29 ianuarie 2010, la sediul MMP. Acestea vor fi analizate în cadrul ...
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat Piraeus Bank România o linie de credit de 50 milioane euro pentru finanţarea nevoilor de majorare permanentă a capitalului de lucru şi a proiectelor de investiţii ale IMM-urilor din România, precum şi ale municipalităţilor, a anunţat banca. De finanţări pot ...
Câteva zeci de salariaţi ai Institutului de Cercetare pentru Ingineria Mediului (ICIM) au pichetat, ieri, sediul Ministerului Mediului, nemulţumiţi de comasarea acestui institut cu alte două, ceea ce duce la disponibilizarea a 170 de angajaţi. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Cercetare, Radu Minea, a ...
Alpha Bank acordă credite pentru investiţiile întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), dintr-o finanţare de 50 de milioane de euro contractată de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), valoarea maximă a unui împrumut fiind de 12,5 milioane euro. Alpha Bank a anunţat, ieri, că împrumuturile acordate în ...
Campania naţională de colectare a deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice (DEEE) Marea Debarasare a reînceput. Potrivit şefului Biroului Gestiune Deşeuri din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Constanţa, Simona Constantin, prima ediţie a campaniei a avut loc pe 9 ianuarie ...
Banca Comercială Română (BCR) a contractat, la sfârşitul lunii decembrie 2009, un împrumut în valoare de 75 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru finanţarea proiectelor întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). IMM-urile care aleg să dezvolte proiecte în domenii de activitate ...
Noile boli transmise de la animale la oameni ameninţă să fie din ce în ce mai frecvente, pe fondul degradării mediului, încălzirii globale şi urbanizării excesive, avertizează specialiştii. Cel puţin 45 de boli transmise de la animale la oameni au fost raportate agenţiilor ONU în ultimele două decenii ...
Tanzania a primit peste două milioane de dolari din partea Suediei pentru a implementa un proiect de generare a energiei solare în regiunile rurale din estul statului african. După inaugurarea proiectului solar, comisarul pentru energie şi protecţia mediului din Tanzania, Hosea Mbise, a declarat că acesta are ca ...
După nouă ani de la căderea lui Slobodan Miloşevici, care izolase Serbia pe plan european, Belgradul se orientează definitiv către UE, depunându-şi, marţi, oficial, candidatura pentru a adera la organizaţie, însă integrarea în blocul european va însemna un drum lung şi anevoios. Preşedintele sârb ...
SC RAJA SA Constanţa, cu sediul în Constanţa, str. Călăraşi nr. 22-24, solicită de la Agenţia pentru Protecţia Mediului obţinerea autorizaţiei de mediu pentru obiectivul “Sistem de alimentare cu apă şi canalizare în localitatea Medgidia”. Persoanele fizice sau juridice interesate, pot depune ...
Comisia Europeană a transmis României 22 de notificări privind începerea procedurii de infringement şi 5 avize motivate ce vizează probleme de protecţia mediului sau lipsa de transpunere în legislaţia naţională a unor directive europene. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului, notificările - ...
Staţia de epurare Constanţa Nord, aparţinând SC RAJA SA Constanţa, a fost finalizată, efectuându-se deja primele probe. Obiectivul a fost finanţat de UE şi, alături de alte lucrări, face parte din investiţiile derulate prin programul ISPA. Instrumentul de politici structurale de pre-aderare (ISPA) este ...
La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL), a avut loc Atelierul de lucru III cu tema “Protecţia mediului, factor de baza în dezvoltarea durabilă a turismului”, în cadrul proiectului Tinereţe, Iniţiativă şi Calitate pentru Turismul Românesc. La ...