Angajatorii au fost scutiţi, în mod oficial, de asigurarea serviciilor sociale pentru salariaţi. Într-un moment de iluminare, ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat că nu este atributul angajatorilor să facă asistenţă sau protecţie socială, rolul lor fiind de a realiza profit şi de a crea noi locuri de muncă. Potrivit demnitarului, statul este cel care trebuie să se ocupe de asistenţa şi protecţia socială. „De asistenţă socială se ocupă instituţia numită stat, care are asemenea instrumente: agenţiile de prestaţii sociale şi pentru ocuparea forţei de muncă. Sunt instituţii care se pot ocupa de asistenţă socială, de reorientare, de inserţie pe piaţa muncii”, a declarat Botiş. Cum se întâmplă, însă, în România ultimilor ani, teoria pusă în practică dă naştere unor mari semne de întrebare. Aşa se întâmplă şi în domeniul asistenţei sociale, unde, deşi, teoretic, statul ar trebui să aibă grijă de categoriile defavorizate, în practică, acestea sunt lăsate pe cont propriu, eventual mai sunt şi învinuite pentru condiţia în care se află. Potrivit unui Strategiei de reformă a asistenţei sociale publicată pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), cheltuielile cu asistenţa socială, pensiile şi alte beneficii administrate de minister vor scădea cu 0,78% din PIB până în anul 2013, reprezentând 2,08% din PIB, faţă de 2,86% în 2010. Cheltuielile de asistenţă socială, care includ alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, venitul minim garantat, ajutoarele de încălzire, indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap şi bugetul complementar pentru aceste persoane, sunt proiectate să scadă de la 1,77% la 1,41% din PIB. Cheltuielile cu pensiile vor înregistra, de asemenea, o scădere, de la 1,08% din PIB în 2010, la 0,67% în 2013. Ponderea sumelor care ajung la familiile cu venituri mici a scăzut de la circa 48% în 2005 la 43% în 2009. În acelaşi timp, România face parte din statele în care adulţii cu dizabilităţi au cea mai mică rată de ocupare.