Protejarea naturii, vitală pentru hrana și apa necesare omenirii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protejarea naturii, vitală pentru hrana și apa necesare omenirii

Monden 07 Octombrie 2014 / 00:00 389 accesări

Guvernele lumii nu reușesc să atingă obiectivele de a proteja animalele și plantele, stabilite într-un plan al biodiversității pentru 2020, ce vizează, totodată, creșterea aprovizionării cu hrană și încetinirea schimbărilor climatice, se arată într-un raport al ONU publicat ieri. Multe specii rare se confruntă cu un risc crescut de dispariție, pădurile sunt defrișate de agricultori într-un ritm alarmant, iar poluarea și pescuitul excesiv continuă, în ciuda impulsului dat de ONU în 2010 pentru a inversa tendințele dăunătoare pentru natură. ”A existat o creștere a efortului guvernelor, dar acest lucru nu va fi suficient pentru a atinge obiectivele”, a declarat Braulio de Souza Dias, secretar executiv al Convenției privind Diversitatea Biologică (CBD).

Raportul ”Perspectivele Globale ale Biodiversității”, făcut public în deschiderea unei întâlniri privind biodiversitatea, în Coreea de Sud, arată că, în general, doar cinci din cele 53 obiective stabilite pentru conservarea naturii au fost realizate, iar celelalte 48 stagnează. De pildă, guvernele erau în grafic în ce privește alocarea până în 2020 a 17% din terenuri la nivel global ca spații protejate pentru specii sălbatice, precum parcuri sau rezervații naturale, dar înregistrau întârzieri în îndeplinirea unor obiective precum reducerea la jumătate a ratei de pierdere a habitatelor naturale sau prevenirea dispariției speciilor amenințate cunoscute. ”În pofida poveștilor de succes individuale, riscul mediu de extincție pentru păsări, mamifere și amfibieni este încă în creștere”, menționează raportul, adăugând că biodiversitatea a însemnat mai mult decât campaniile importante pentru salvarea urangutanilor, a urșilor polari sau a broaștelor rare. Cerând guvernelor să-și intensifice eforturile, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a declarat că succesul în conservarea vieții de pe planetă ar putea contribui la îndeplinirea obiectivelor de eliminare a sărăciei, îmbunătățire a sănătății umane și de furnizare a energiei, hranei și apei curate pentru toți.

Alte rapoarte ale ONU au estimat, de exemplu, că polenizarea naturală făcută de insecte, în mare măsură de albine, valorează aproximativ 190 de miliarde de dolari la nivel mondial, prin asigurarea producției alimentare. Raportul estimează că lumea ar trebui să cheltuiască între 150 de miliarde de dolari și 440 de miliarde de dolari anual pentru a atinge obiectivele propuse până în anul 2020 în ceea ce privește asigurarea biodiversității vieții animalelor și plantelor. Dar cheltuielile curente au fost, probabil, de aproximativ 50 de miliarde de dolari anual, o mare parte dintre acestea concentrându-se pe crearea și supravegherea zonelor sălbatice protejate. Raportul mai subliniază necesitatea de a se pune un mult mai mare accent pe agricultură, de exemplu prin limitarea suprautilizării de îngrășăminte care pot polua râurile sau prin reducerea stimulentelor pentru tăierile de păduri tropicale din Indonezia până în bazinul fluviului Congo. De asemenea, se cere guvernelor să ia măsuri mai ferme în materie de schimbări climatice, pentru a limita suprasolicitarea la care este supusă natura, cum ar fi deteriorarea recifelor de corali, care sunt vulnerabile la creșterea temperaturii oceanului.

Raportul a fost prezentat sub egida ONU, la cea de-a 12-a Conferință a țărilor semnatare ale Convenției privind diversitatea biologică, adoptată la Summitul Pământului, la Rio de Janeiro, în 1992, care se desfășoară între 6 - 17 octombrie, în orașul sud-coreean Pyeongchang.

Taguri articol


12