Aproximativ 300 de angajaţi din Portul Constanţa au protestat, în această dimineaţă, în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime (APM). Oamenii au declarat că sunt nemulţumiţi că 13% din acţiunile APM ar urma să treacă la administraţia locală, ceea ce va însemna că Ministerul Transporturilor nu va mai fi acţionar majoritar. Acţiunea a început la ora 7.00 şi s-a încheiat la ora 9.00, iar pe durata celor două ore de protest, oamenii au fluierat şi au suflat în vuvuzele. De asemenea, angajaţii din port au adus câteva utilaje în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlacu, a declarat că vor continua protestele până când guvernanţii vor renunţa la împărţirea acţiunilor din Portul Constanţa. Astăzi, la ora 12.00, în Sala Ovală a Prefecturii, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, se va întâlni cu sindicaliştii portuari.