Protest contra expulzării romilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protest contra expulzării romilor

Monden 07 Mai 2010 / 00:00 296 accesări

Circa o sută de romi au fost expulzaţi din tabăra din localitatea Wimille din nordul Franţei, unde se instalaseră în 2008. Aceştia au fost trimişi, miercuri, pe calea aerului în România. Decizia a fost vehement criticată de Hélene Flautre, deputată europeană. Aceasta consideră decizia prefectului din Pas de Calais de a trimite înapoi în România familiile de romi drept condamnabilă. În opinia parlamentarului francez, decizia suprimă activitatea fructuoasă desfăşurată de asociaţii, împreună cu familiile lor, în vederea integrării acestor romi şi întrerupe brutal anul şcolar pentru 15 copii care au prins gustul învăţării limbii franceze şi al frecventării regulate a şcolii. ”Prefectul, printr-o abordare exclusiv securistă şi poliţienească, întoarce spatele unor obiective ale politicii UE, reafirmate la Cordoba, la 8 aprilie, inclusiv de Franţa şi care acordă prioritate luptei contra discriminărilor şi pentru integrarea rromilor. Domnul prefect ar fi mai bine inspirat să mobilizeze fondurile europene disponibile pentru a sprijini asociaţiile şi a finanţa accesul la locuinţe, la locuri de muncă şi educaţie a populaţiilor de romi, decât să caute să umple cotele de expulzări impuse de Guvern”, a conchis Hélene Flautre.

Taguri articol


12