Uniunea Sindicatelor Îmbunătăţiri Funciare (USIF), membră a Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa”, a protestat, ieri, în faţa sediului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Acţiunea este consecinţa faptului că lucrătorii din Îmbunătăţiri Funciare nu şi-au primit salariile de la finele lunii mai 2011. La protest au participat peste o sută de salariaţi. “În judeţul Constanţa, datorită administraţiei interne din Îmbunătăţiri Funciare, angajaţii şi-au luat salariile pe luna iunie, plus avansul pe iulie, însă fondurile s-au epuizat. În urma protestului a fost semnat un protocol pentru deschiderea conturilor şi accesarea banilor pentru iulie şi august. MADR s-a angajat să vireze banii până pe 23 august. Mai mult decât atât, avem de efectuat plăţi către furnizorii de servicii, pe care, dacă nu le vom plăti, vor crea un blocaj total. În situaţia în care angajamentul nu va fi respectat, USIF va redeschide conflictul”, a declarat liderul sindical al Îmbunătăţirilor Funciare din Constanţa, Ion Butoi. Reamintim că Asociaţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare are 5.000 de salariaţi şi administrează amenajările de irigaţii, desecare, drenaj, lucrările de combatere a eroziunii solului şi apărare împotriva inundaţiilor. Restructurat ca o condiţie a unui împrumut de 80 milioane de dolari acordat României de Banca Mondială, aflat în monitorizarea Fondului Monetar Internaţional şi constrâns de politica agricolă comunitară, sectorul de îmbunătăţiri funciare este în pragul colapsului.