Protest împotriva creşterii preţurilor în Israel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protest împotriva creşterii preţurilor în Israel

Externe 01 August 2011 / 00:00 512 accesări

Circa 50.000 de persoane au ieşit sâmbătă noapte pe străzile din Tel Aviv pentru a demonstra împotriva preţurilor în creştere la chirii şi locuinţe. Zeci de mii de persoane au ieşit, de asemenea, pe străzi şi în alte nouă oraşe din Israel, dând glas aceloraşi nemulţumiri. Protestele de sâmbătă au fost cele mai ample dintr-o serie de manifestaţii organizate de membri ai clasei de mijloc din Israel, ce protestează faţă de costul ridicat al vieţii, punând presiune asupra premierului Benjamin Netanyahu. „Când Guvernul este împotriva oamenilor, şi oamenii sunt împotriva Guvernului”, au avertizat protestatarii. Activiştii au instalat „cetăţi de corturi” în întreaga ţară, pentru a cere preţuri rezonabile la chirii şi pentru a protesta faţă de ceea ce ei numesc „nedreptate socială”. „Guvernanţii deschid prea multe uşi bogaţilor, care îşi fac propriile reguli şi ne iau banii ca să fie şi mai bogaţi”, reproşează manifestanţii. „Aceasta este primăvara israeliană”, au scris manifestanţii pe o pancartă, făcând aluzie la mişcările de revoltă din lumea arabă.

Majoritatea protestatarilor erau tineri de 20-30 de ani, dar pe străzi au ieşit şi multe persoane mai în vârstă, ca să-şi arate îngrijorarea. Protestatarii au cerut întoarcerea la statul-providenţă, aşa cum a fost el stabilit de stânga în primii ani de existenţă ai Israelului. Lansată în luna iunie, printr-un apel pe Facebook la boicotarea brânzei, aliment de bază al cărui preţ a crescut foarte mult, mişcarea a luat avânt după ce o studentă şi-a pus cortul în centrul Tel-Avivului pentru a protesta faţă de preţul mare al chiriei. Sunt cele mai ample proteste sociale din Israel din ultimele patru decenii. Sute de poliţişti au fost desfăşuraţi în întreaga ţară pentru a supraveghea aceste demonstraţii, dar nu au fost probleme sau acte de violenţă. De altfel, manifestanţii şi-au exprimat sprijinul inclusiv pentru poliţişti, spunând că ar fi trebuit să aibă salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune.

Într-o încercare de a calma spiritele, premierul Netanyahu, aflat la jumătatea mandatului şi cu o popularitate în scădere, a anunţat câteva măsuri destinate să crească numărul locuinţelor cu costuri rezonabile, dar activiştii nu au fost convinşi şi au cerut măsuri mai drastice. Guvernul ar putea fi nevoit să-şi adâncească cheltuielile bugetare. Directorul general din Ministerul Finanţelor, Haim Shani, a demisionat, ieri, invocând amplificarea protestelor faţă de costul vieţii şi politicile de piaţă liberă aplicate de premier. Creşterea economică a Israelului este printre cele mai mari din lume, estimată la 5% pentru 2011. Şi şomajul era în luna mai la un nivel de 5,7%, cel mai scăzut din ultimii 20 de ani. Preţurile mari la bunurile şi serviciile de bază împovărează clasa mijlocie, care oricum plăteşte impozite mari şi oferă baza de recrutare în armată.



12