Peste 3.000 de persoane, dintre care 350 de pensionari militari, au protestat, vineri, în Piaţa Eroilor Patriei, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii Decente, ca să îşi arate nemulţumirea faţă de scăderea pensiilor. Protestatarii susţin că, odată cu noua lege a pensiilor, privilegiile le vor scădea cu 25 până la 40%. În cadrul unei proclamaţii, pensionarii militari au subliniat: „Suntem hotărâţi să luptăm până la capăt, prin orice mijloace legale, pentru afirmarea drepturilor noastre legitime, conforme legislaţiei europene, drepturi care constituie baza „Platformei Civice“ pe care o propunem tuturor cetăţenilor României, după cum urmează: dreptul inalienabil şi neîngrădit la muncă decentă, salarii decente, alocaţii pentru copii, dreptul inalienabil şi nerestricţionat al cetăţeanului la proprietate mobilă, imobilă şi de calitate, dreptul la sănătate, fapt ce presupune refacerea reţelei de spitale şi unităţi medicale de stat, dreptul la un guvern responsabil în faţa naţiunii“. Mai mulţi jandarmi şi poliţişti au supravegheat zona pentru a îi împiedica pe protestatari să se îndrepte spre Palatul Parlamentului, unde se desfăşura o reuniune NATO.