Protest la Agenţia Domeniilor Statului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protest la Agenţia Domeniilor Statului

Social 23 Noiembrie 2010 / 00:00 433 accesări

Pentru că nu şi-au primit salariile şi pentru că din 2011 veniturile ar urma să le fie reduse din nou, peste o sută de angajaţi ai Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) din Bucureşti au oprit ieri activitatea. Protestul a durat aproximativ două ore, greviştii anunţând că ar putea declanşa greva generală dacă nu primesc salariile integral. Ei au mai precizat că vor veni la programul normal de lucru, dar nu vor soluţiona nicio cerere. Conform preşedintelui Sindicatului Angajaţilor ADS, Stelian Naciadi, cei 326 de angajaţi nu şi-au primit salariile aferente lunii octombrie în data de 12 noiembrie, aşa cum ar fi trebuit. La Constanţa nu s-a înregistrat nicio acţiune de protest din partea angajaţilor instituţiei. Conform directorului ADS Constanţa, George Măndilă, banii pentru salarii sunt deja disponibili, urmând să intre în conturile salariaţilor în zilele următoare. ”Cu salariile e o mică neînţelegere, care va fi rezolvată în curând. În plus, cu şase angajaţi foarte ocupaţi, ce protest să faci?”, a declarat Măndilă.

Taguri articol


12