PERICOL DE FALIMENT. Accesul în baza militară americană din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu a fost blocat, ieri dimineaţă, timp de câteva ore, de angajaţii unei firme subcontractoare de transport care susţin că nu şi-au mai primit banii de mai bine de cinci luni. Administratorului firmei subcontractoare, Valentin Jiga, spune că societatea sa, Peconel Trans, a câştigat contractul de transport scos la liciţaţie de firma turcă FEM Joint Venture, al cărei administrator este Nilsoy Sozar, în august 2008. Firma turcă este cea care a contractat lucrările de reabilitare ale bazei militare de la M. Kogalniceanu. „Până în luna septembrie a anului trecut nu au fost probleme cu plăţile. De atunci şi până în prezent s-au adunat însă datorii de 730.000 lei. Nu sunt banii firmei, sunt banii colaboratorilor care au lucrat cu mine. Am cumpărat piatra în funcţie de ce stocuri au avut ei nevoie, iar de aproape cinci luni nu am mai văzut niciun ban de la ei. Cei de la care am cumpărat piatra si cărora aveam să le dau în jur de 300.000 de lei au emis biletul la ordin la plată şi acum risc să ajung în procedură de faliment. M-au aşteptat şase luni, dar cum eu nu am primit niciun ban, s-au săturat şi ei să mai stea după mine. Cei de la firma turcă mi-au spus că îmi dau banii în funcţie de cum îi primesc şi ei de la americani, care mai au de recuperat de la statul roman TVA-ul pe vreo cinci sau şase luni“, a declarat Valentin Jiga.
PROMISIUNI DE ACHITARE. După ce, timp de câteva ore, intrarea în interiorul bazei a fost blocată de tirurile societăţii, reprezentantul firmei turce a acceptat să se întâlnească cu administratorul firmei de transport. Valentin Jiga spune că, în urma negocierilor, delegatul firmei FEM Joint Venture a dat asigurări că astăzi vor fi viraţi în cont o parte din banii datoraţi. În cazul în care nu vor primi banii, reprezentanţii firmei româneşti susţin că, miercurea viitoare, vor bloca din nou intrarea în incinta bazei. Pentru că şoferii nu au vrut să îşi mute tirurile din faţa porţii de acces a bazei militare, au fost sesizate autorităţile, iar pentru detensionarea situaţiei au fost trimise în zonă echipe de jandarmi, ale Poliţiei Rutiere, Serviciului de Intervenţie Rapidă şi ale Postului de Poliţie din localitate. „Cu toate că administratorul care a recurs la această măsură a prezentat motive întemeiate, este vorba de un protest care nu a fost anunţat conform normelor în vigoare. În acest sens administratorul a fost sancţionat cu avertisment.“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, plt. adj. Livius Iordănescu. Din câte se pare, Peconel Trans nu este singura firmă care a fost amânată la plată de societatea turcă. Societatea Analog Trans SRL a dat deja în judecată firma FEM Joint Venture pentru a-şi recupera banii.