Peste 70 de utilizatori de Facebook din R. Moldova au anunţat că vor participa, la 27 aprilie, la o acţiune de protest faţă de participarea soldaţilor moldoveni la parada care va avea loc la Moscova, de Ziua Victoriei, la 9 mai. Potrivit grupului, ”este inacceptabil ca soldaţii din R. Moldova să mărşăluiască alături de o armată care, în alte uniforme, ne-a cotropit pământurile, ne-a împuşcat şi deportat bunicii sau părinţii!”. Utilizatorii scriu, de asemenea, că ”armata rusă a tras în soldaţii moldoveni, în timpul conflictului de pe Nistru şi ea ocupă până în prezent Transnistria, încălcând în mod flagrant integritatea teritorială a R. Moldova”. Numărul persoanelor care afirmă că vor participa la acţiunea de protest este în creştere, peste 1.500 de utilizatori fiind invitaţi să se alăture manifestaţiei.
Preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a anunţat vineri că R. Moldova va participa la parada de la Moscova. Ghimpu a explicat că decizia a fost luată în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană. Sâmbătă, Ghimpu a declarat la Vocea Basarabiei că nu va lua parte la parada de la Moscova. ”Cum să particip la paradă alături de armata care ne-a adus comunismul, a organizat foametea şi ne-a deportat în Siberia? Astăzi ea se află în cetatea lui Ştefan cel Mare. Această armată a stat şi la baza formării Transnistriei. Am primit anterior, din partea preşedintelui Rusiei, o invitaţie de a participa la parada de la Moscova. Atunci nu era nici vorbă de participarea ostaşilor moldoveni la această paradă”, a precizat Ghimpu, adăugând că ”la Moscova, la 9 mai, se vor aduna învingătorii, iar noi nu avem ce să căutăm acolo”. Participarea militarilor moldoveni la parada de la Moscova a reprezentat un subiect de dispută în coaliţia de guvernare de la Chişinău. Premierul Vlad Filat s-a arătat nemulţumit de declaraţia ministrului Apărării, Vitalie Marinuţă, care a menţionat că R. Moldova nu poate să participe la parada de la Moscova, din motive tehnice şi financiare.