Protest parlamentar USL pe timp nelimitat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Decizie radicală

Protest parlamentar USL pe timp nelimitat

Eveniment 02 Februarie 2012 / 00:00 1322 accesări

DECIZIE Oficial, în noua sesiune parlamentară, senatorii şi deputaţii Opoziţiei au intrat, de ieri, în protest parlamentar, pe perioadă nedeterminată, decizia fiind luată cu majoritate de voturi de grupurile reunite ale PSD şi PNL, înregistrându-se doar două abţineri, care au venit din partea deputaţilor PSD Victor Socaciu şi Matei Brătianu. Protestul propriu-zis va consta în neparticiparea parlamentarilor USL la lucrările Birourilor Permanente, la cele ale plenului şi ale comisiilor, însă aceştia îşi vor mandata un reprezentant - un lider sau un vicelider - care să observe desfăşurarea lucrărilor, pentru a putea fi informaţi. Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a declarat că, în schimb, reprezentanţii PSD, PNL şi PC vor putea face declaraţii politice de la tribune sau interpelări şi să desfăşoare activităţi în Colegiul pe care îl reprezintă. Tot Haşotti a adăugat că parlamentarii vor fi mai veni la şedinţele celor două Camere doar dacă se va discuta despre moţiuni de cenzură care vor duce la căderea Guvernului, despre tratate internaţionale foarte importante, chestiuni de protocol. De asemenea, liderii USL au mai hotărât că vor fi prezenţi la lucrările Legislativului doar dacă se va discuta despre schimbarea Guvernului, alegeri anticipate sau suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Pentru a putea participa la toate astea, senatorii şi deputaţii s-au asigurat încă de ieri, în prima zi de lucru din noua sesiune parlamentară, liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, declarând că parlamentarii USL şi-au desemnat reprezentanţii în conducerea Legislativului. În perioada protestului, parlamentarii Opoziţiei au decis să-şi doneze indemnizaţiile de bază unor organizaţii non-guvernamentale.

ALEGERI ANTICIPATE Mircea Duşa a spus că, dacă Puterea nu va lua în seamă gestul Opoziţiei, parlamentarii USL sunt decişi să iasă chiar şi în stradă. Totodată, liderul deputaţilor PSD a spus că parlamentarii USL nu se vor alătura protestatarilor din Capitală, dar ar putea să organizeze un miting separat. Duşa a afirmat şi că Opoziţia nu face grevă parlamentară, ci boicot, la care nu va renunţa până la demisia Guvernului Boc. În acelaşi timp, Mircea Duşa a comparat actuala guvernare cu un câine de la măcelărie „care ţine de ciolan”. La rândul său, liderul PSD Victor Ponta a fost cel care a supus la vot propunerea de protest parlamentar, „care va fi, teoretic, pe termen nedeterminat, până abuzurile actualului regim încetează”. “Este un protest pe un termen nedeterminat. Vom fi prezenţi în măsura în care putem să introducem moţiune de cenzură. Putem şi vom participa cu votul nostru la orice fel de procedură constituţională care să ducă la anticipate, suspendarea preşedintelui, contestarea la CCR a legilor neconstituţionale şi, bineînţeles, acolo, unde va fi cazul, dacă va fi cazul de tratate internaţionale pe care România trebuie să le ratifice, vom reveni la vot”, a explicat liderul PSD Victor Ponta.

IMIXTIUNI Deputatul social democrat de Constanţa Antonella Marinescu a declarat că, prin acest protest, Opoziţia doreşte să tragă un semnal de alarmă asupra modului în care este tratată Opoziţia de către Putere. „Nu mai vrem ca Boc să vină în Parlament să-şi asume legi, pentru că a ajuns deja la 14, ceea ce a făcut ca acest Parlament să fie unul doar de decor. Totodată, ne-am săturat de Boc, ca, de altfel, şi de cei din partidul lui, şi dorim alegeri anticipate”, a spus Antonella Marinescu. La rândul său, deputatul liberal de Constanţa Gheorghe Dragomir a afirmat că speră ca Boc şi ai săi să înţeleagă mesajul acestui protest şi ca, pe viitor, părerea Opoziţiei să conteze. „Dorim să provocăm alegeri anticipate”, a subliniat Dragomir.



12