Sute de persoane au manifestat marţi seara la Budapesta, pentru a protesta faţă de consultarea naţională pe tema imigraţiei şi terorismului, precum şi împotriva discriminării şi xenofobiei, relatează MTI. Ferenc Koszeg, fondatorul Comitetului Helsinki ungar şi fost parlamentar al Alianţei Democraţilor Liberi, a declarat că dezbaterea pe care premierul Viktor Orban vrea să o impună Ungariei şi UE s-a încheiat demult în Europa. Activistul Margit Barna a afirmat că Grupul Solidaritatea Imigranţilor, care a organizat protestul, vrea să vadă o Ungarie în care nici refugiaţii, nici homosexualii sau lesbienele nu au motive să se teamă. Participanţii la protest, aproximativ 500 de persoane conform organizatorilor, au afişat pancarte pe care scria ”Nimeni nu este ilegal”, ”Și Isus era imigrant” şi ”Imigranţii nu sunt ţapi ispăşitori”.