Proteste fără ecou ale sindicaliştilor Oil Terminal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proteste fără ecou ale sindicaliştilor Oil Terminal

Social 23 Noiembrie 2011 / 00:00 1058 accesări

Membrii Sindicatului Oil Terminal (unul din cele două sindicate care activează în cadrul companiei constănţene, al doilea fiind Sindicatul Petrolistul) au reluat, în această săptămână, protestele în faţa Ministerului Economiei, nemulţumiţi de faptul că cererile lor nu au fost ascultate de ministrul de resort, Ion Ariton. „Ministrul a venit săptămâna trecută la Constanţa, am vorbit cu el, dar pentru că doleanţele noastre nu au fost soluţionate, am decis să reluăm protestele. Luni, marţi şi miercuri pichetăm sediul Ministerului Economiei, iar joi şi vineri ne mutăm în curtea societăţii Oil Terminal, din Constanţa”, a declarat preşedintele Sindicatului Oil Terminal, Aurel Gheorghe. El a specificat că sindicaliştii cer înlocuirea lui Silviu Wagner din funcţia de director general şi din aceea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei. Joi, 24 noiembrie, la sediul Oil Terminal va avea loc Adunarea Generală a Acţionarilor. „Cu această ocazie dorim să atragem atenţia acţionarilor asupra modului în care este condusă societatea”, a precizat Gheorghe. Reamintim că, în perioada 2 - 4 noiembrie, peste 30 de sindicalişti din cadrul societăţii constănţene au protestat în faţa Ministerului Economiei, cerând demisia managerului general al Oil Terminal, Silviu Wagner, pe care l-au acuzat de management defectuos. Într-o conferinţă de presă organizată pe 3 noiembrie, Silviu Wagner a declarat că demisia sa este cerută doar de lideri sindicali ai Sindicatului Oil Terminal, nicidecum de angajaţi. „Cei cinci lideri sindicali cer demisia mea din motive personale, care nu au nicio legătură cu activitatea societăţii. Ei nu reprezintă opinia membrilor de sindicat. Unul dintre motivele pentru care nu mă mai vor la conducerea Oil Terminal este pentru că am refuzat să mai plătesc acţiunile sindicale din banii acţionarilor”, a declarat Silviu Wagner. El a adăugat că un alt motiv pentru care liderii sindicali doresc înlocuirea sa îl reprezintă faptul că a respins cererea lor de a lua parte la activitatea managerială. În cadrul conferinţei de presă, managerul general a dat publicităţii raportul de activitate al companiei, potrivit căruia, în primele luni ale anului în curs, societatea a înregistrat profit.

Taguri articol


12