Proteste în faţa sediilor PDL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proteste în faţa sediilor PDL

Eveniment 15 Octombrie 2010 / 00:00 507 accesări

Reprezentanţii uniunilor judeţene Constanţa ale celor patru confederaţii sindicale reprezentative la nivelul României pichetează, astăzi, sediul PDL Constanţa. Manifestarea face parte din calendarul comun de proteste al marilor confederaţii sindicale din ţară şi se desfăşoară astăzi şi pe 22 octombrie. „La nivel naţional s-a decis pichetarea atât a sediilor partidului, cât şi a locuinţelor personale ale politicienilor. La nivel local am decis să respectăm intimitatea acestora şi să pichetăm numai sediul partidului. Politica nu o faci acasă, ci la partid”, a declarat vicepreşedintele CNSLR Frăţia Marin Neagu. Astăzi, în faţa sediului PDL Constanţa se vor aduna aproximativ o sută de sindicalişti. Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor sunt legate de scăderea nivelului de trai, de legea salarizării unitare pentru bugetari, de disponibilizările care au avut şi vor mai avea loc, de Legea pensiilor, de lipsa fondurilor pentru logistica minimă necesară desfăşurării activităţii şi de faptul că dialogul social este doar mimat. „Pot fi alături de noi, atât afectiv cât şi efectiv, toţi bugetarii constănţeni”, a adăugat Marin Neagu. La protest şi-au anunţat prezenţa şi sindicaliştii din cadrul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar, afiliaţi la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România. În cazul în care, până pe 22 octombrie, nu vor primi niciun răspuns la revendicările lor, sindicaliştii au ameninţat că vor declanşa proteste ample, mergând până la blocarea drumurilor europene şi „încetarea voluntară a lucrului” în întreaga ţară.



12