Asociaţiile de părinţi din Italia protestează faţă de difuzarea peliculei “Avatar” în cinematografele italiene, fără niciun fel de restricţii de vârstă, aceasta fiind inclusă de distribuitori în categoria producţiilor cu audienţă generală. Lungmetrajul a avut premiera vineri, în 910 cinematografe italiene, dintre care 410 cinematografe beneficiază de tehnologie 3D. Pelicula este lansată în Italia fără niciun fel de restricţii de vârstă, spre deosebire de restul teritoriilor unde a fost deja prezentată. În alte ţări, organismele de reglementare în domeniul cinematografiei au restricţionat accesul copiilor la vizionarea peliculei. Astfel, în SUA, pelicula este interzisă copiilor sub 13 ani, fără acordul părinţilor, pentru că prezintă “lupte epice intense, senzualitate, limbaj şi personaje care fumează”. Totodată, în Germania şi Marea Britanie, copiii sub 12 ani pot viziona pelicula doar însoţiţi de un adult, în timp ce în Canada, restricţia de vârstă este 14 ani. În Franţa şi Quebec, pelicula a fost prezentată fără restricţii de vârstă. De asemenea, în România, filmul a fost inclus în categoria celor cu audienţă generală.
Organizaţiile de părinţi din Italia consideră că decizia de a lansa “Avatar” fără restricţii de vârstă, fiind astfel disponibilă şi copiilor, reprezintă o lipsă de respect faţă de sistemul de protecţie a copiilor din Italia, citându-l pe preşedintele american, Barack Obama, care a declarat că a vizionat filmul împreună cu cele două fiice ale sale, Malia de 11 ani şi Sasha de 8 ani. În Italia există doar două restricţii de vârstă în cazul copiilor - sub 14 ani şi sub 18 ani. Sistemul de clasare a filmelor din Italia datează din 1962 şi a suscitat, de-a lungul timpului, mai multe controverse. Filmul “Avatar” a fost criticat în termeni duri şi într-un articol publicat în “L\'Osservatore Romano”, cotidianul oficial a Vaticanului, unde a fost calificat drept “o dulcegărie sentimentală”. Autorii aceluiaşi articol deplâng faptul că, “deşi există tehnologii încântătoare din belşug, filmul prezintă prea puţine emoţii umane autentice”. Radio Vatican, care emite în lumea întreagă, critică filmul pentru faptul că “promovează acele pseudo-doctrine ce au făcut ca ecologia să devină religia noului mileniu”.
Cel mai recent film al lui James Cameron, lansat la 12 ani după succesul înregistrat cu “Titanic” în 1997, devenit lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, cu 1,8 miliarde de dolari, a ajuns deja pe poziţia a doua a box office-ului mondial, cu încasări totale de 1,4 miliarde de dolari.