Proteste incendiare la Cairo şi Alexandria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proteste incendiare la Cairo şi Alexandria

Externe 29 Ianuarie 2011 / 00:00 420 accesări

Vineri, în cea de-a patra zi a manifestaţiilor împotriva regimului preşedintelui Hosni Mubarak, protestatarii egipteni au incendiat două comisariate de poliţie din Cairo şi sediul guvernoratului din Alexandria. Zeci de persoane au fost rănite în timpul manifestaţiilor din centrul oraşului Cairo. Restricţii de circulaţie au fost impuse la Cairo, Alexandria şi Suez, începând de vineri de la ora locală 18.00 până sâmbătă dimineaţă la 7.00, a anunţat televiziunea de stat, citând un decret al preşedintelui Hosni Mubarak, care urma să susţină şi un discurs. De asemenea, preşedintele egiptean a cerut armatei să asigure securitatea alături de poliţie şi să aplice restricţiile de circulaţie impuse în cele trei oraşe. Potrivit unor martori, în timpul confruntărilor cu poliţia, vineri, la Suez a fost ucis un manifestant, ridicând la opt numărul morţilor din patru zile de proteste.

Manifestanţii au incendiat opt maşini de poliţie şi au dat foc postului de poliţie din cartierul Arbayine din capitală. Din cauza incendiului, poliţiştii au fugit din clădire, iar manifestanţii au intrat şi au luat armele de acolo. Confruntări între poliţie şi manifestanţi au avut loc şi în faţa unei moschei din centrul capitalei egiptene, unde liderul opoziţiei Mohamed ElBaradei a participat la rugăciunea săptămânală. Poliţia a tras în aer cu gloanţe de cauciuc şi a folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a dispersa mulţimea din piaţa Giza, la încheierea rugăciunii care a reunit 2.000 de persoane. Credincioşii au scandat ”Jos Hosni Moubarak”, imediat ce s-a încheiat rugăciunea de vineri, fiind înconjuraţi de un impresionant dispozitiv de securitate. Poliţia egipteană i-a cerut lui Mohammed ElBaradei să nu părăsească moscheea în care s-a refugiat după izbucnirea confruntărilor la Cairo, ulterior, politicianul fiind plasat în arest la domiciliu. Anterior, ElBaradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), fusese udat cu tunurile de apă şi înconjurat de poliţie, după ce s-a alăturat protestatarilor pe străzile din oraş. Sediul din Cairo al partidului de guvernământ din Egipt este în flăcări, potrivit imaginilor transmise în direct de CNN. Pe de altă parte, patru jurnalişti francezi au fost arestaţi la Cairo. Poliţia i-a confiscat camera foto unei jurnaliste CNN, Mary Rogers şi i-a spart ecranul. Blocarea reţelei internet în Egipt, în cadrul campaniei Guvernului de a contracara manifestaţiile anti-Mubarak, reprezintă o premieră mondială prin amploarea sa, iar autorităţile egiptene exercită presiuni împotriva operatorilor pentru neutralizarea acestui instrument-cheie în mobilizarea participanţilor la demonstraţii. În afară de web, şi reţelele de telefonie mobilă sunt perturbate. Aceasta este prima tăiere de internet autoritară de o amploare atât de mare. Egiptul, la fel ca Tunisia, este inclus pe lista cu cele 13 ţări considerate ”inamice ale internetului” de către organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF).

Şi în Iordania, peste 3.000 de persoane au protestat, vineri, la Amman, faţă de costurile mari ale produselor şi politica economică a Guvernului de la Amman. La marşul de protest au participat membri ai partidelor de stânga şi ai sindicatelor iordaniene. Proteste similare au avut loc în oraşele Irbid (nord), Karak, Ma\'an şi Diban (sud), unde s-au adunat în total aproape 2.000 de persoane. La fel ca săptămâna trecută, poliţia le-a oferit sticle de apă şi fructe protestatarilor. Guvernul iordanian a anunţat deblocarea a 500 de milioane de dolari pentru creşterea salariilor bugetarilor şi a pensiilor.

Taguri articol


12