Proteste violente în Afganistan faţă de profanarea Coranului de către un militar american

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proteste violente în Afganistan faţă de profanarea Coranului de către un militar american

Externe 23 Mai 2008 / 00:00 554 accesări

Un soldat NATO şi doi civili afgani şi-au pierdut viaţa, joi, în cursul unei manifestaţii violente din centrul Afganistanului, organizată pentru a denunţa profanarea Coranului de către un soldat american din Irak, au anunţat surse militare. “Un soldat ISAF şi doi afgani au fost ucişi. Un soldat ISAF, şapte civili afgani şi zece militari afgani au fost răniţi în cursul unei manifestaţii violente, la Changhcharan”, a declarat generalul Carlos Branco, purtătorul de cuvînt al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a NATO. Şeful poliţiei din vestul Afganistanului, Ikramuddin Yawar, vorbise anterior despre decesul a doi manifestanţi, ucişi în timp ce aproximativ 300 de poliţişti încercau să împiedice mulţimea furioasă să intre într-o bază NATO, folosită de soldaţi lituanieni, la Chaghcharan, în provincia Ghor din centrul ţării.

Duminică, armata americană anunţase că un militar din contingentul din Irak a fost trimis în ţară după ce a tras asupra unui Coran în timpul unor exerciţii de tir de la Radwaniyah, localitate aflată la periferia vestică a Bagdadului. Soldatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a făcut obiectul unei proceduri disciplinare după ce poliţia a descoperit urme de gloanţe şi graffiti pe un exemplar al Coranului, la un poligon de tragere din apropiere de Bagdad, potrivit comandamentului american. Preşedintele american, George W. Bush, i-a cerut scuze premierului irakian, Nuri al-Maliki, pentru acest incident.

Taguri articol


12