Proteste violente la Atena

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proteste violente la Atena

Externe 12 Mai 2011 / 00:00 233 accesări

Scutierii greci au făcuz uz de gaze lacrimogene şi au intrat în conflict cu protestatarii la Atena, ieri, în cursul protestului faţă de măsurile de austeritate. Cel puţin 10 perosane au fost rănite, în timp ce 30.000 de oameni au mărşăluit prin centrul Atenei, în cursul grevei naţionale de 24 de ore. Cinci persoane au fost arestate. Sectoarele public şi privat au protestat faţă de noua rundă de reduceri bugetare, ce va fi votată luna aceasta. Din cauza grevei, şcolile nu au mai funcţionat, transportul public a fost grav perturbat, ca şi funcţionarea spitalelor. Băncile, farmaciile şi muzeele au rămas închise. Avioanele au rămas la sol, serviciile de tren şi feribot au fost suspendate. Televiziunile au difuzat materiale preînregistrate, radiourile au pus muzică, iar ziarele nu apar până mâine. Marţi, experţii UE şi FMI au început să inspecteze situaţia financiară a Greciei. Anul trecut, Grecia a făcut un împrumut de 110 miliarde de euro de la UE şi FMI, implementând, în schimb, măsuri de austeritate. Potrivit unui sondaj, 71% dintre greci critică modul în care Guvernul gestionează criza economică, faţă de 66% în februarie.

Marţi seară, câteva sute de persoane, inclusiv neonazişti, au atacat zeci de imigranţi într-un cartier muncitoresc al Atenei, după ce străinii au fost socotiţi vinovaţi pentru o crimă petrecută în cursul zilei, potrivit poliţiei. Forţele de ordine au fost desfăşurate în cartierul Patission şi au folosit gazele lacrimogene pentru a-i ţine la distanţă pe protestatari de o clădire în care se adăpostiseră imigranţi, după ce au izbucnit violenţele. 25 de persoane au fost reţinute. Revoltele au fost generate de uciderea unui bărbat în vârstă de 44 de ani în timp ce acesta se pregătea să-şi ducă soţia însărcinată la maternitate. Bărbatul a fost înjunghiat de trei indivizi, pe care martorii oculari i-au descris drept imigranţi, în momentul în care se pregătea să intre în maşină. Mobilul crimei ar fi fost furtul camerei video pe care o avea, potrivit poliţiei. Manifestanţii au strigat marţi seara pe străzile Atenei ”Străinii afară!”, după ce anterior i-au atacat pe imigranţi şi au vandalizat cel puţin un magazin deţinut de străini. Crima a reaprins spiritele şi criticile adresate poliţiei, considerată vinovată că nu reuşeşte să cureţe Atena de imigranţi ilegali, prostituate şi consumatori de droguri. Localnicii au demonstrat la locul crimei, cerând protecţie mai bună din partea poliţiei. Ministerul de Interne şi-a exprimat ”repulsia faţă de această crimă abominabilă”, dar a luat apărarea poliţiştilor, făcând, în acelaşi timp, un apel la mobilizarea întregii ţări şi a oraşului împotriva radicalismului.

Grupările violente de extremă-dreapta sunt tot mai populare în Grecia, în ultimele luni. În noiembrie, liderul mişcării extremiste Chrysi Avgi a câştigat un loc în consiliul municipal al Atenei, pentru prima dată în istorie.

Taguri articol


12